CERS Moldovenească a majorat volumul de producere a energiei electrice
Una dintre cele mai mari întreprinderi transnistrene - CERS Moldovenească - a produs în primul trimestru al anului curent 1,007 mlrd. kWh de energie electrică, fiind cu 17% mai mult faţă de perioada similară a anului 2019.

Astfel, s-a majorat şi coeficientul de folosire a capacităţilor stabilite - de la 15,86% la 18,52%, transmite Știri.md.
Surse din cadrul administraţiei Centralei de la Cuciurgan au relatat pentru Infotag că acest lucru ţine de "creşterea livrărilor de energie electrică atât pe piaţa internă, cât şi pentru export".
Producţia de energie termică de la colectoare a scăzut cu 14%, până la 40,2 mii gigacalorii "din creşterii temperaturii medii a aerului comparativ cu anul precedent".
Ca şi în anul 2019, baza combustibilului centralei a constituit gazul - 99,97%, în timp ce cota de folosire a păcurii a constituit 0,03%, iar a cărbunelui - 0%.
În primul trimestru, datorită eforturilor personalului de la centrală, a fost reparat blocul energetic, precum şi au fost efectuate alte lucrări importante.
Făcând bilanţul primelor trei luni de activitate a centralei, directorul general al acesteia, Alexei Şirma, a menţionat că, "în pofida stării de urgenţă instituite în regiune", întreprinderea continuă să îşi îndeplinească pe deplin obligaţiile de a asigura consumatorilor de pe piaţa internă cu energie electrică, precum şi de a furniza energie pentru export".
CERS Moldovenească este una dintre cele mai mari centrale electrice din Europa de Est, care activează din anul 1964. Întreprinderea dispune de 12 blocuri energetice cu o capacitate totală de 2520 MW, dintre care funcţionează doar trei-patru. În perioada sovietică, centrala asigura cu energie electrică întreaga Moldovă şi sudul Ucrainei, precum şi efectua exporturi în Balcani.
Proprietarul centralei este compania rusă "Inter RAO". Centrala este principalul furnizor de energie electrică în Moldova, care produce doar un sfert din energia consumată.