main logo
2283

Ce urmărește ultima decizie de politică monetară a BNM

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis, la 5 noiembrie 2024, să mențină rata de bază la nivelul de 3,60% anual. Astfel, rata se menține stabilă la acest nivel deja mai mult de jumătate de an, din mai 2024.

Ce urmărește ultima decizie de politică monetară a BNMFoto: Imagine simbol

De asemenea, BNM a lăsat neschimbate ratele dobânzilor la creditele overnight la 5,6%, la operațiunile repo - 3,85% și la depozitele overnight - 1,6% pe an, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

În același timp, Banca Națională a diminuat norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă - de la 29,0 la sută la nivelul de 27,0, precum și norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă - de la 39,0 la sută la nivelul de 36,0 la sută cu perioada de aplicare 16 noiembrie 2024 – 15 decembrie 2024.

Prin această decizie BNM anunță că urmărește scăderea costurilor de creditare, ceea ce va susține în continuare procesul de creditare a sectorului privat și va impulsiona economia națională.

Comitetul Executiv al BNM a luat în calcul și propagarea efectelor deciziilor de politică monetară anterioare. De asemenea, BNM ia în calcul diminuarea în continuare a normelor rezervelor obligatorii.

„De menționat că măsurile stimulative cumulate de politică monetară atât de reducerea consecutivă a ratei de bază, cât și de micșorarea normei rezervelor obligatorii vor spori excesul de lichiditate în sistemul bancar până la finele anului curent”, afirmă BNM.

În opinia băncii centrale volumul actual și cel prognozat al lichidităților va permite băncilor să crediteze agenții economici și gospodăriile, la fel, și să investească în Valori Mobiliare de Stat (VMS).

Totodată, în condițiile în care cererea sezonieră de numerar si de credite va depăși prognoza elaborată în cadrul rundei actuale de prognoză, Banca Națională va vărsa volume suplimentare de lichidități în piață monetară prin diminuarea în continuare a normei rezervelor obligatorii.

Banca Națională subliniază că evaluarea actuală a condițiilor monetare reale de pe piața depozitelor, creditelor și valutară indică o situație favorabilă pentru menținerea inflației în limitele a ±1,5 puncte procentuale de la ținta de 5%.

Totodată susține că cele mai recente informații macroeconomice confirmă, în mare parte, principalele ipoteze și concluzii reflectate în Raportul asupra inflației emis de BNM în august 2024.

BNM mai declară că va continua să monitorizeze evoluțiile economice interne și externe pentru a asigura stabilitatea prețurilor.

Următoarea ședință a Comitetului executiv de politică monetară al BNM va avea loc la 12 decembrie, conform calendarului aprobat.

De menționat că la ședința precedentă, desfășurată pe 19 septembrie, BNM a menținut și rata de bază, aplicată principalelor operațiuni de politică monetară pe termen scurt, la nivelul de 3,6% pe an. Ultima dată când BNM a modificat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt a fost pe 7 mai, reducând-o cu 0,15 p.p., de la 3,75% la 3,6% pe an.

Aceasta a fost modificată de trei ori în acest an: de la 4,75% la 4,25% - pe data de 6 februarie, la 3,75% - pe data de 21 martie și la 3,6% pe an - la 7 mai.

Potrivit datelor Tradingeconomics, în prezent, în Europa, cea mai mare rată de bază este în Turcia - de 50% și Rusia - 21%, în timp ce în zona euro rata este de 3,40%.

De nivelul ratele de bază depind în mare măsură ratele la creditele bancare, respectiv cu cât este mai mare rata de bază, cu atât mai mari sunt dobânzile la credite și invers.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării