main logo
6709

Ce adaugă Moldovagaz în gazul livrat consumatorilor

Singurul adaos la gazul livrat consumatorilor, este odorizantul ethylmercaptan, care este o substanţă inflamabilă şi se adaugă în proporţie de maximum 16 grame la 1.000 de metri cubi pentru a da un miros specific și pronunţat de gaz, în conformitate cu normele de siguranţă, susține Moldovagaz.

Ce adaugă Moldovagaz în gazul livrat consumatorilorFoto: rador.ro

Întreprinderea moldo-rusă neagă categoric informațiile potrivit cărora nu sunt respectaţi parametrii de calitate la metanul livrat, stabiliţi prin documente normative în vigoare sau că gazele sunt amestecate cu aer, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Amestecarea cu aer este imposibilă, deoarece poate provoca explozie

Potrivit Moldovagaz, acest lucru este imposibil „deoarece în condiții normale de funcționare gazele naturale sunt doar substanțe inflamabile, iar amestecurile de gaze naturale și aer sunt explozive, puterea de distrugere fiind considerabilă.

„În conformitate cu documentele normative în vigoare, partea volumetrică a oxigenului în gazul natural nu trebuie să depăşească 1%, deoarece limita de inflamabilitate a metanului în amestec cu aer constituie de la 5 până la 15%.

Totodată, se remarcă faptul că în practica mondială nu se cunosc tehnologii și instalații pentru introducerea aerului în rețeaua de gaze în scopul amestecării cu gazele naturale”, explică Moldovagaz.

Totodată, compania susţine că gazele naturale, fiind utilizate în sectorul casnic şi industrial, în calitate de combustibil ecologic curat sau ca materie primă, trebuie să corespundă cerinţelor de calitate ca şi produsele comerciale.

„Indicatorii de calitate sau, altfel zis, caracteristicele fizico-chimice ale metanului sunt o parte integrantă a datelor, valorile cărora se aplică în calculatoarele de debit în procesul de primire-predare a gazelor naturale la staţiile de măsurare de frontieră, pentru furnizarea lor către consumatori şi transportarea prin teritoriul Republicii Moldova.

La fel, aceşti indicatori servesc temei pentru calcularea indicilor energetici ale gazelor naturale”, precizează întreprinderea.

Aceasta menţionează că volumul și calitatea gazelor importate se verifică inițial la intrările în țară la staţiile de măsurare gaze de frontieră Alexeevca, Grebeniki, Orlovca (Ucraina) şi Căuşeni (Moldova) în flux continuu, în particular volumul şi compoziţia chimică a gazelor naturale (metan, etan, propan, butan, pentan, alte hidrocarburi grele, bioxid de carbon, azot, oxigen), densitatea, umiditatea, căldura calorifică.

De ce gazul arde mai prost la aragaz

Potrivit Moldovagaz, la toate stațiile de măsurare de frontieră se utilizează echipamente identice legalizate corespunzător (cromatografe și higrometre de flux), iar componența chimică a gazelor se determină orar. La fel, prin intermediul higrometrelor de flux se determină valoarea temperaturii punctului de rouă al vaporilor de apă în gaze.

Transparența predării–preluării volumelor de gaze, la staţia de măsurare gaze de frontieră, se asigură prin participarea reprezentanţilor serviciilor vamale ale Moldovei şi Ucrainei la verificarea şi semnarea actelor lunare ale volumelor de gaze, care au traversat hotarul de stat dintre Moldova şi Ucraina.

Suplimentar, calitatea gazelor primite la hotar se verifică de către Moldovatransgaz, care deţine patru sisteme de măsurare a calităţii gazelor.

Cât despre pretenţiile consumatorilor privind calitatea gazelor furnizate, Moldovagaz susţine că acestea nu ar fi justificate, iar consumatorii au dreptul să apeleze la oricare laborator, autorizat, ce nu aparţine operatorului de reţea, pentru verificarea calităţii metanului, iar rezultatele obţinute pot fi folosite drept probe pentru argumentarea reclamaţiei.

„Subliniem faptul că consumul de gaze depinde de diferiți factori, cum ar fi: starea tehnică a aparatelor de utilizare gaze ale consumatorului, frecvența deservirii lor de profilaxie, contaminarea sau deformarea duzelor, cauzate de exploatarea incorectă; insuficiența de oxigen în încăpere și, ca urmare, arderea incompletă a gazelor; alegerea regimului optim de funcționare al instalațiilor în conformitate cu factori externi de vreme și utilajul conectat; depuneri de calcar pe pereții vaselor folosite; temperatură inițială a apei de apeduct în perioada de iarnă (+5oC) care este mai redusă decât vara (+15oC), cât și temperatura încăperilor, în care funcționează mașinile de gătit”, adaugă compania.

În opinia Moldovagaz, „de cele mai multe ori cauza arderii nesatisfăcătoare a gazelor la consumatori este legată de depunerea impurităților mecanice (murdăriilor) în arzătoarele maşinilor de gătit și ale centralelor termice individuale”.

„Responsabilitatea pentru starea acestora și deservirea tehnică revine consumatorilor”, aminteşte furnizorul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării