BNM și IFC au discutat implementarea eKYC cu sectorul financiar
Banca Națională a Moldovei (BNM), în parteneriat cu Corporația Financiară Internațională (IFC), a organizat recent un atelier de lucru online dedicat implementării identificării electronice a clientelei (eKYC) în Moldova.

Evenimentul a reunit aproximativ 140 de reprezentanți ai instituțiilor financiare, cu un focus special pe specialiștii în conformitate, prevenirea și combaterea spălării banilor, transformare digitală și înrolare digitală a clienților, transmite Știri.md.
„Atelierul a urmărit să informeze și să ghideze sectorul financiar în contextul noilor cerințe de reglementare stabilite prin Regulamentul BNM privind identificarea și verificarea identității clienților prin intermediul mijloacelor electronice”, au precizat reprezentanții autorității.
Organizatorii au deschis evenimentul subliniind importanța alinierii cadrului național la standardele internaționale în prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, pledând pentru o abordare echilibrată și practică în implementarea soluțiilor de identificare la distanță.
Sesiunea principală a fost dedicată prezentării detaliate a cerințelor de reglementare, cu accent pe prevederile Regulamentului nr. 281/2024 și pe legislația conexă. Au fost evidențiate așteptările autorității de supraveghere privind politicile interne ale instituțiilor, mecanismele de control și obligațiile de notificare prealabilă a soluțiilor informaționale către BNM.
De asemenea, au fost abordate provocările practice întâmpinate de instituțiile financiare în elaborarea politicilor și procedurilor eKYC, aspectele legate de conținutul notificării către BNM și exemple de documente acceptabile pentru a demonstra conformitatea soluțiilor tehnologice cu standardele internaționale.
Expertul internațional IFC, Pavel Shust, a adus o perspectivă globală asupra implementării eKYC, prezentând exemple de succes din state membre ale Uniunii Europene și alte economii emergente. Specialistul a subliniat necesitatea adaptării la specificul local și la nivelul de maturitate digitală al fiecărei piețe, precum și cele mai recente modificări ale standardelor FATF privind identificarea non-fizică a clienților, inclusiv guvernanța procesului, validarea identității și auditurile tehnice. Un punct cheie a fost importanța monitorizării continue a relației cu clientul în mediul digital pentru identificarea riscurilor și detectarea comportamentelor suspecte.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, unde participanții au primit clarificări din partea reprezentanților BNM privind aplicarea practică a cerințelor eKYC, conținutul notificărilor și interpretarea regulamentului. BNM a reiterat angajamentul de a oferi îndrumare metodologică pentru o implementare conformă și eficientă a proceselor eKYC.