Aplicarea AI în sectorul financiar: Anca Dragu a participat la un Forum
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a participat astăzi, 10 aprilie, la prima ediție a Blockchain Intelligence Forum, desfășurată în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest.

În discursul său, Anca Dragu a subliniat importanța transformării digitale în sectorul financiar și rolul băncilor centrale în implementarea noilor tehnologii precum inteligența artificială, blockchain-ul și standardele avansate de securitate cibernetică, transmite Știri.md.
„Prezența unui guvernator al unei bănci centrale poate că părea ceva neobișnuit acum câțiva ani, dar astăzi este ceva normal, pentru că trebuie să ne adaptăm, să implementăm noile tehnologii, să folosim inteligența artificială, blockchain-ul, să acordăm atenție securității cibernetice”, a menționat guvernatoarea BNM.
În contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană, Anca Dragu a reiterat angajamentul Republicii Moldova pentru alinierea la standardele europene, menționând că „Moldova se află într-un stadiu avansat de armonizare legislativă în domeniul financiar”. Potrivit ei, digitalizarea finanțelor nu mai este doar o tendință, ci o realitate care aduce beneficii concrete: taxe mai mici, acces sporit, viteză crescută și o productivitate mai mare.
„Este prioritar să nu așteptăm pasiv evoluțiile, ci să fim parte activă a schimbării. La Banca Națională a Moldovei, acționăm concret pentru a integra noile tehnologii și a livra servicii financiare moderne, sigure și accesibile pentru cetățeni și companii”, a punctat guvernatoarea.
Pe parcursul evenimentului, Anca Dragu a vorbit și despre inițiativele Băncii Naționale a Moldovei de modernizare a sistemului de plăți, de consolidare a securității cibernetice legate de tehnologia registrelor distribuite (DLT). Moldova este angajată în alinierea la Regulamentul european privind piețele criptoactivelor (MiCA) și la alte reglementări relevante ale Uniunii Europene.
„Moldova a îmbrățișat digitalizarea ca pe un catalizator pentru incluziune, inovație și creștere durabilă. Moldova este o țară cu un nivel ridicat de digitalizare în administrația publică și în toate serviciile publice. Cetățenii și companiile beneficiază de servicii rapide și digitalizate… Să construim împreună un viitor în care finanțele să fie mai inteligente, mai sigure și mai incluzive, un viitor în care Moldova să fie în centrul transformării”, a declarat guvernatoarea în încheierea discursului său.
Evenimentul a reunit oficiali de rang înalt din instituțiile europene și naționale, reprezentanți ai mediului academic și ai sectorului privat, pentru a discuta viitorul digitalizării finanțelor și impactul noilor tehnologii asupra economiei globale.