main logo
1177

Sistemul Informaţional Automatizat „e-Factura” - destinaţie, avantaje, mod de utilizare

De curînd a fost lansat un nou serviciu electronic pentru agenţi economici furnizori, transportatori şi beneficiari de bunuri şi servicii - SIA „e-Factura”.

Un nou serviciu „E-Factura” -  avantaje și mod de utilizareGraţie noului serviciu subiecţii tranzacţiei facturate vor putea emite şi expedia on-line facturi şi facturi fiscale, fără a se mai deplasa la organul fiscal în vederea comandării lor.

Acest serviciu a fost elaborat în contextul activităţilor de „e-Transformare a Guvernului Republicii Moldova” şi face parte din setul serviciilor electronice fiscale. Ideea de bază a proiectului s-a centrat pe modernizarea mecanismului existent de livrare şi evidenţă a facturilor şi facturilor fiscale, simplificînd pe această cale interacţiunea agenţilor economici cu Serviciul Fiscal de Stat.

Graţie noului serviciu subiecţii tranzacţiei facturate vor putea emite şi expedia on-line facturi şi facturi fiscale, fără a se mai deplasa la organul fiscal în vederea comandării lor. „e-Factura” va spori operativitatea circulaţiei acestor documente de la furnizor la cumpărător, va diminua nivelul corupţiei şi contrafacerii sau pierderii facturilor eliberate. Adiţional, utilizarea acestui serviciu va permite agenţilor economici să economisească resursele alocate pentru achiziţionarea şi evidenţa facturilor şi facturilor fiscale. Serviciul electronic este găzduit de platforma securizată „MCloud”, iar la elaborarea lui au fost luate în calcul normele de securitate a datelor confidenţializate. Astfel, integritatea şi protecţia informaţiilor cu caracter confidenţial transmise prin internet cu ajutorul „e-Facturii” se garantează. totodată acest sistem informaţional este conceput ca un serviciu protejat și securizat din punct de vedere al scurgerii informației sau a accesului necondiționat la biroul electronic al agentului economic. Deci, o dată cu implementarea sistemului au fost utilizate și soluții de protecție a bazei de date împotriva unor atacuri orientate spre deteriorarea sau accesarea informației cu caracter personal.  Aceste sisteme soluţii au ca scop nu numai asigurarea protecției accesului necondiționat, dar și monitorizarea permanentă a operațiunilor care au loc pe acest server.

SIA „e-Factura” a fost dezvoltat de către „Centrul de Guvernare Electronică”, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Î.S. „Fiscservinform”, care a fost delegată drept administratorul noului sistem. Prin urmare, „Fiscservinform”, dispunînd de experienţa necesară şi specialişti înalt calificaţi în domeniul întreţinerii şi gestiunii sistemelor informaţionale, va asigura funcţionalitatea serviciului, administrarea şi menţinerea acestuia. Totodată, întreprinderea este responsabilă şi de procesarea electronică a datelor şi informaţiilor fiscale în Sistemul Informaţional al Serviciului Fiscal de Stat.

Cu referinţă la cele expuse, Dl Vitalie Coceban, Administratorul Î.S. „Fiscservinform” a evidenţiat că „e-Factura” va oferi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat o soluţie informatică capabilă să înlocuiască mecanismul curent de eliberare şi evidenţă a facturilor fiscale în format tradiţional pe hârtie cu unul modern, bazat pe tehnologiile avansate. Totuşi, în realizarea acestui proiect ne-am orientat cu prioritate spre asigurarea comodităţii agenţilor economici şi facilitarea unor activităţi rudimentare care ţin de comandarea, emiterea şi livrarea facturilor sau facturilor fiscale. Astfel, utilizând serviciul dat se omite necesitatea de a avea permanent la îndemână un stoc de facturi, deoarece prin intermediul „e-Facturii” formularele vor putea fi eliberate din orice loc al Republicii Moldova, necesitând doar conexiune la Internet.”

Avantajul principal al „e-Facturii” constă în faptul că, eventual fiecare agent economic va putea emite şi livra singur facturile (pentru livrările neimpozabile cu TVA) sau facturile fiscale, fără a le comanda preventiv de la SFS. În acest mod, orice agent economic odată înregistrat în sistemul „e-Factura” va obţine acces şi va folosi în exclusivitate factura electronică. Suplimentar, serviciul menţionat va efectua validarea conţinutului facturilor fiscale electronice privind corectitudinea perfectării (prin livrarea datelor de identificare corecte aferente subiecţilor facturii, efectuarea automatizată a calculelor de total cu TVA şi fără TVA, cotei TVA etc.) şi minimizarea riscurilor aferente tranzacţiei. Mai mult ca atât, sistemul nominalizat reduce cheltuielile suportate pentru procurarea formularelor acestor documente pe suport de hârtie; cheltuielile legate de întreţinerea personalului responsabil de completarea facturilor sau facturilor fiscale; cheltuielile legate de păstrarea facturilor - arhivare, depozitare.

De remarcat că în procesul administrării fiscale a tranzacţiilor vizate, Serviciul Fiscal are unele împuterniciri și drepturi stabilite. Astfel, datele introduse în sistem, aflîndu-se în biroul electronic al contribuabilului se află în același timp și pe serverul aplicației. Prin urmare, inspectorii fiscali care sunt implicați în procesul dat vor avea acces la informaţiile respective în regim de vizualizare, fără posibilitatea modificare a acestora. fiind un lucru firesc, deoarece același acces îl au și astăzi inspectorii fiscali, efectuînd un control al agentului economic, solicitînd aceeași informație. În viitor, respectiva funcţionalitate a serviciului va determina organizarea controalelor de la distanță de către funcţionarii SFS.  Adică, presupune realizarea unor controale camerale din moment cînd nu va mai fi nevoie ca inspectorul să se deplaseze la oficiul agentului economic pentru efectuarea unui control fiscal privind aspectele ce ţin de facturi/facturi fiscale.

Serviciul „e-Factura” este disponibil pe pagina web servicii.fisc.md şi poate fi utilizat doar după semnarea acordului de conectare la serviciile electronice fiscale. Posesorii semnăturilor electronice au acces automat la serviciu. În continuare Vă oferim un ghid practic ce reflectă toate etapele necesare de parcurs în exploatarea sistemului.

Pentru  a vizualiza etapele de înregistrare şi utilizare a SIA „e-Factura” urmaţi link-ul:

·  http://fsi.md/Press_Releases_List.aspx?id=752 sau

·  http://servicii.fisc.md/Press_Releases_List.aspx?id=795.

De menţionat că SIA „e-Factura” se află la prima etapă de lansare - faza pilot, astfel încît subiecţii procesului de facturare, doritori să testeze serviciul se pot înregistra pentru a utiliza în regim test factura electronică. În contextul dat, comunicăm că deja 124 agenţi economici s-au autentificat în sistem şi beneficiază de facilităţile oferite. „Îndemnăm agenţii economici să participe activ cu propuneri de îmbunătăţire a serviciului, pentru că ultima versiune să fie cu adevărat funcţională, să asigure comoditate şi eficienţă maximă în utilizare”, specifică Vladimir Radionov, şef al Direcţiei dezvoltare proiecte din cadrul Î.S. „Fiscservinform”.

 Exploatarea experimentală a serviciului va avea loc în perioada iunie-decembrie curent şi prevede eliminarea neconformităţilor depistate în faza pilot, ajustarea amplă la sistemele de contabilitate corporativă a companiilor şi adaptarea cadrului metodologic la aceste modificări. Etapa finală - de lansare în exploatare industrială, este planificată pentru începutul anului 2015 şi se propune a extinde segmentul utilizatorilor serviciului, prin includerea tuturor contribuabililor care fac obiectul livrărilor în baza de factură sau factură fiscală. Instruirea agenţilor economici va fi realizată la seminarele instructive desfăşurate de specialiştii Î.S. „Fiscservinform”.

„La moment, acest serviciu nu este unul obligatoriu, el este dezvoltat ca un soluţie de alternativă pentru a ușura activitatea agenților economici și a Serviciului Fiscal în procesul de administrare fiscală. Promovarea serviciului și atragerea agenților economici pentru a fi activi în utilizarea instrumentului dat va fi organizată în mod democratic, ceea ce înseamnă că alegerea finală  aparține contribuabililor. Scopul nostru este ca agenții economici să ajungă  de sine stătător la ideea că serviciul „e-Factura” este un instrument comod, eficient și operativ, ce poate fi aplicat cu succes în activitatea lor curentă” - a relevat dl Vitalie Coceban.

Pentru informaţii suplimentare privind SIA „e-Factura” accesaţi portalul www.servicii.fisc.md sau apelaţi cu încredere Centrul de Asistenţă şi Contact al Î.S. „Fiscservinform”, la numărul de telefon (022) 822-222.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării