main logo
3971

Proiect axat pe apicultura industrială, prezentat de Ganea Group (P)

Cel mai important și mai așteptat eveniment economic pentru sudul Moldovei – Forumul internațional de investiții Invest Gagauzia-2019 – , a avut loc în perioada 8 - 9 noiembrie 2019.

Forumul a întrunit aproximativ 400 de participanți din 13 țări, care au prezentat peste douăzeci de proiecte promițătoare pentru Regiunea de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova. 

Printre oaspeții de onoare ai forumului s-au numărat bașkanul Găgăuziei – Irina Vlah, reprezentanți ai misiunilor diplomatice din Moldova, angajați ai camerelor economice din mai multe regiuni din Rusia, Turcia și UE, precum și zeci de oameni de afaceri din întreaga lume, direct interesați să investească în regiune. 

Una dintre cele mai binevenite prezentări a fost cea susținută de omul de afaceri, vinificatorul și restauratorul moldovean, Igor Ganea. Grupul de companii pe care îl conduce este deja cunoscut publicului prin proiecte cum ar fi primul restaurant din China cu specific moldovenesc, care a obținut premiul Michelin, și vinul de marcă “Land of Basarabia” – brandul moldovenesc cu cea mai rapidă creștere în China. 

Igor Ganea a prezentat un proiect unic și ambițios, și anume crearea stupinelor industriale în Republica Moldova. 

Ganea Group are deja experiență în astfel de proiecte, iar stupinele industriale pe care le posedă sunt deja cele mai mari din Ucraina și Kârgâzstan, atingând un total de peste 15.000 de stupi.

Apicultura industrială include mai multe direcții, și anume: producția de stupi, rame și utilaje pentru apicultori, divizarea și înmulțirea familiilor de albine, creșterea reginelor de albine, întreținerea și protecția stupinelor, departamentul de logistică, prelucrarea și exportul de miere și alte produse apicole.

În primăvara anului care vine, în Găgăuzia va fi lansat un proiect pilot pentru 6.000 de stupi. Stupina va fi dotată cu cele mai performante utilaje, iar proaspeții angajați vor fi instruiți de specialiști recunoscuți la nivel internațional. Stagierea în cadrul stupinelor industriale existente va da un impuls dezvoltării profesiei de apicultor nu numai în Găgăuzia, ci pe întreg teritoriul Republicii Moldova. 

Merită subliniat faptul că salariile la stupina industrială sunt mult mai mari decât cele oferite de gospodăriile concurente.

Pe teritoriul UTA Găgăuzia va fi lansată producția la scară largă de stupi, utilaje apicole și echipamente de protecție pentru apicultori. Planurile companiei includ nu doar utilizarea personală a produselor, ci și vânzările în Moldova, ceea ce va duce nu numai la îmbunătățirea calității inventarului apicultorilor privați, dar și la o reducere semnificativă a costurilor sale. 

Cel mai proxim plan vizând dezvoltarea unei stupine industriale în UTA Găgăuzia este programat pe un termen de cinci ani și presupune extinderea stupinei la 150 000 de stupi. În același timp, peste 1000 de oameni vor primi locuri de muncă în regiune. Un astfel de proiect va face posibilă creșterea cu 200% a volumului exporturilor din Republica Moldova și ne va situa țara printre cei mai importanți producători de miere din Europa. 

De asemenea, compania este interesată să dezvolte o bază de furaje în regiune, ceea ce va extinde exportul de soiuri de miere unice, atât de solicitate în țările dezvoltate. Iar aceasta, la rândul său, va face posibilă încheierea de contracte pe termen lung cu țări precum Germania, SUA, Canada, Belgia, Franța și altele.

Proiectul are o importanță strategică pentru dezvoltarea regiunii, bucurându-se de sprijin personal din partea bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării