20 iunie, 14:52
0
634

FinComBank susține antreprenoarele şi Gala Femeilor în Agricultura Moldovei Ⓟ

20 iunie, 14:52
0
634

Joi, 16 iunie, a avut loc „Gala Femeilor în Agricultura Moldovei”, organizată în premieră de PriaEvents, în parteneriat cu FinComBank. Evenimentul care a celebrat pe deplin meritele şi reușitele grandioase ale femeilor în agricultură a avut loc în incinta Digital Park și s-a soldat cu o frumoasă gală de decernare a premiilor.

Ideea acestui eveniment s-a născut anul trecut, când am organizat Gala Fermierilor din Moldova și am observat că sunt multe femei aici care își au activitatea în agricultură. Discutând și cu Federația Națională a Fermierilor, am aflat că într-adevăr sunt multe femei care au afaceri în acest domeniu și am decis să organizăm întâlnirea și cunoașterea acestora la prima Gală a femeilor în Agricultură din Moldova. Mă bucur că am reușit să întâlnim o parte din ele, în sală au fost circa 120 de invitate, am premiat 20 de femei care s-au remarcat în agricultură, fiind un model de urmat și pentru alte doamne care au ales să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu”, a declarat Raluca Voivozeanu, CEO PRIAevents din România.

În cadrul conferinței, au fost dezbătute diverse teme importante din domeniul agriculturii alături de fermieri, autorități şi companii conexe. Printre acestea se numără: rolul statului şi al autorităților în agricultură; bilanțul pentru anul 2022; agricultura de precizie; agricultura bio; ce domenii aleg doamnele din agricultură; ce sfaturi au pentru tinerelele antreprenoare care acum îşi aleg cariera sau îşi încep o afacere; cum susțin retailerii femeile în agricultură; ce provocări şi ce oportunități sunt pentru femeile din agricultură în această perioadă; fondurile europene sau alte modalități de finanțare pentru femeile fermier. Antreprenorii au putut afla cum sunt finanțate doamnele din agricultura care sunt la început de drum, cele care dețin o afacere micro sau mijlocie, precum și întreprinderile mari.

FinComBank a acordat mereu o atenție deosebită susținerii afacerilor, în special a celor din domeniul agricol. Cunoscând bine această ramură, putem constata că femeile joacă un rol important în agricultura mondială și națională în calitate de fermieri, lucrători și antreprenori. Doamnele activează în multe ramuri ale businessului, ele sunt conduse de dorința de a se afirma și de a obține succes în domeniul antreprenoriatului, inclusiv în agricultură. De aceea, dorim să evidențiem și să sprijinim această categorie de antreprenori. Pentru aceasta, oferim o abordare individuală și suntem gata să susținem ideile care le vor permite să-și dezvolte în continuare afacerea și să crească valoarea propriului business”, a subliniat Olga Roibu, Directoarea Sucursalei Nr.15 FinComBank din or. Edineț.

Mai mult decât atât, în cadrul conferinței, au fost prezentate diverse istorii de succes ale antreprenoarelor și business case-uri. Evenimentul s-a soldat cu Gala de premiere a antreprenoarelor în agricultură. În cadrul acesteia, au fost premiați şi clienții FinComBank, și anume antreprenoarele din sectorul agro care au adus o contribuție semnificativă în acest domeniu. 

Ne mândrim cu reușitele clienților noștri: 

  • Pleşca Cristina, fondatoarea GT " Pleşca Cristina Andrei" şi clienta Sucursalei nr.18 din or. Donduşeni. Gospodăria Țărănească se ocupa cu apicultura și deține acum o prisacă cu 600 de familii de albini, ce activează în s. Berezovca, r. Ocnița. Aceasta comercializează  preponderent mierea, dar și producția secundară, cum ar fi propolis și polen. Datorită ambițiilor, curajului și muncii depuse, afacerea de la an la an prosperă și înregistrează o creștere majoră.

  • Sîrghi Doina, conducătoarea PLANTCROPS S.R.L. şi clienta Sucursalei nr.14 din or.  Hînceşti. Antreprenoarea și-a început activitatea ca o gospodărie țărănească, de la 10 ha de pământ arabil, ca ulterior, să-și mărească suprafața până la 450 ha. Aceasta se ocupă preponderent cu creșterea cerealelor, dar deține și teren pe care cultivă leguminoase. Datorită managementului competent, întreprinderea a reușit să atingă indicatori înalți, dezvoltându-se activ şi crescând vânzările de la an la an.

  • Pop Mariana, fondatoarea S.R.L. "AGROPROFIT-PLUS" şi clienta Sucursalei  nr.15 din or. Edineţ. Societatea și-a început activitatea în 2015, iar acum prelucrează 243 ha de pământ arabil în raionul Briceni, pe care sunt crescute floarea soarelui și porumb. S.R.L. "AGROPROFIT-PLUS" deține o poziție puternica pe piață datorita abilităților și flexibilității managementului companiei. Anul viitor, compania planifică mărirea suprafețelor prelucrate, precum și ieșirea pe piața externă prin găsirea celor mai eficiente căi de export.

 În prezent, avem 600 de familii de albine, deși inițial părinții aveau 200 de familii când am decis să ne implicăm și noi cu soțul. Inițial, în 2017 am obținut un credit pentru dezvoltarea afacerii de la FinComBank, 350 de mii de lei, cu care am putut procura utilajul necesar și suplimentar familii de albine. Acum, ne dezvoltăm și nu ne opri aici. Ne dorim să reușim să putem și exporta direct, sper că se va întâmpla acest lucru în curând. Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat să dezvoltăm afacerea familiei noastre, de la instituțiile statului până la organizatorii acestui frumos eveniment”, a relatat Cristina Pleșca, conducătoare GT "Pleşca Cristina Andrei".

Avem 10 ani de activitate, începând totul de la zero. Vreau să vă spun că femeile din Moldova cresc și cereale, nu numai culturi legumicole. Sunt recunoscătoare că avem parteneriate sigure de mai bine de 5 ani. Astfel, reușim să ne dezvoltăm an de an, deci nu ne oprim aici”, a subliniat Doina Sîrghi conducătoarea PLANTCROPS S.R.L. 

FinComBank aduce sincere felicitări tuturor antreprenoarelor onorate cu distincții în cadrul Galei de premiere, pentru că au investit capital, timp, muncă, cunoștințe şi energie în agricultura Republicii Moldova, pentru că au venit cu inovaţii, au creat noi locuri de muncă şi deţin un portofoliu divers în această ramură a economiei şi în domenii conexe! Venim cu urări de bine şi le dorim antreprenoarelor succese enorme în continuare!

Conferinţa poate fi vizionată în reluare pa paginile FinComBank, şi anume pe Facebook pagina de LinkedIn şi YouTube.

FinComBusiness – preţuim oameni, încurajăm afaceri!

Publicitate
Publicitate
Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Publicitate

Loading...

Loading...