100 de inventatori: Anton Ablov a creat Facultatea de Chimie din Chișinău Ⓟ
Anton Ablov – întemeietor al școlii știinţifice în domeniul chimiei compuşilor coordinativi în Republica Moldova. A lăsat în urmă peste 700 de lucrări științifice fundamentale.

Dacă ar exista o formulă chimică pentru excelență, numele lui Anton Ablov ar fi printre elementele-cheie. Chiar dacă s-a născut în Odesa, a ales să trăiască la Chișinău, ca să realizeze o idee exagerat de ambițioasă – o școală veritabilă de chimie anorganică, recunoscută de întreaga comunitate academică.
Anton Ablov s-a născut în 1905. De copil era pasionat de matematică și chimie. Mai întâi a obținut diploma de bacalaureat la liceul din Cetatea Albă, după care s-a înscris și a absolvit cu distincție două facultăți simultan: Facultatea de Fizică şi Chimie a Universității ”Al. I. Cuza” și Institutul Chimico-Tehnologic din Iași. Vorbea fluent engleză, germană, franceză, română. În 1932, și-a susținut prima teză de doctorat despre influența substituenților asupra numărului de coordinare al metalelor – temă care i-a marcat cariera. Devine doctor habilitat în 1944, profesor universitar din 1945, după care, în 1961, este numit membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.
Ca profesor și fondator al Facultății de Chimie a USM și director al Institutului de Chimie al AȘM, Anton Ablov a format zeci de savanți așa ca: Bersuker, Turtă, Gulea, Geru, Nazarov și alții. S-a specializat în chimia compușilor coordinativi, a studiat complexe ale metalelor de tranziție, a demonstrat fenomenul denumit „carte întredeschisă”, a dezvoltat catalizatori utilizați industrial, inclusiv în vopsirea țesăturilor la Tiraspol și Ternopil.
Anton Ablov a participat la peste 90 de conferințe internaționale și a ținut prelegeri în cele mai prestigioase universități din România. A fost decorat cu ordinele „Insigna de Onoare” și medalia L.A. Ciugaev, a fost introdus în Cartea de Onoare de Aur a RSSM și a primit post-mortem Premiul de Stat.
A decedat în 1978 la Chișinău, dar a lăsat peste 700 de lucrări științifice și o școală de cercetători activi în întreaga lume.
Pe 13 septembrie 2004 la Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost inaugurată o placă comemorativă „Academicianul Anton Ablov” și o bursă care îi poartă numele – acordată anual celui mai bun doctorand în chimie din Moldova.
Proiectul educațional "100 de inventatori din Moldova" a fost creat de compania inovatoare Simpals și de autorul seriei de cărți "Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova", Denis Roșca. În fiecare joi, vorbim despre realizările compatrioților noștri care au devenit inventatori remarcabili și pionieri. Urmăriți publicațiile și veți vedea - avem pe cine să admirăm.
*Acesta este un articol publicitar. Știri.md nu poartă răspundere pentru textul și mesajul afișat în articol.