• 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
0
282
0
20 decembrie, 18:55

Planul de sute de mii de euro pus la cale de Shakira, pentru a nu pleca de lângă Pique şi copii

Semnalul de alarmă că ceva se întâmplă cu Shakira a fost dat când artista și-a suspendat primele concerte din turneul său european “El Dorado”.

Ulterior, cântăreața columbiană a anunțat că suferă de hemoragie la corzile vocale, iar acum a găsit unul dintre cei mai buni chirurgi ORL din lume. Această problemă medicală a determinat-o să amâne întreg turneul pentru anul 2018. O doleanță care se adaugă și altor probleme cu care se confruntă cântăreața, precum criza prin care trece relația sa cu fotbalistul catalan Gerard Pique, despre care presa iberică a scris în ultimul timp.

Shakira a plecat pe 29 noiembrie la Boston pentru a-l consulta pe prestigiosul chirurg ORL Steven M. Zeitels, considerat cel mai bun specialist din lume şi care a operat deja vedete ca Adele sau Sam Smith. Azi, presa din Spania scrie că aceasta a luat decizia de a nu se mai deplasa în SUA pentru a suferi intervenţia chirurgicală. AS scrie că îndrăgita cântăreaţă a hotărât să nu plece de la Barcelona, de lângă copii şi de lângă Pique, urmând să suporte toate costurile deplasării doctorului Zeitels, împreună cu toată echipa acestuia, în Spania. 

Shakira va fi astfel operată în Barcelona şi va plăti de la bilete de avion, până la cazare la hotel, mese şi toate condiţiile de care au nevoie medicul şi staff-ul său. Totul se va ridica la câteva sute de mii de euro, conform digisport.ro.

Intervenţia chirurgicală urmează să aibă loc la centrul medical Teknon, din Barcelona, acolo unde cântăreaţa va fi internată în următoarele zile. Operaţia se va face sub anestezie generală, cu un laringoscop introdus pe gură și care cu ajutorul laserului produce o vaporizare asupra leziunilor vasculare de pe suprafața corzilor vocale. 

Perioada postoperatorie durează o lună și jumătate, cu o pauză vocală de două — trei săptămâni. Dacă Shakira urmează întocmai aceste indicații, Zeitels consideră că își va recupera vocea în condiții optime.

Pe lângă această afecțiune medicală, cântăreața columbiană se confruntă și cu alte probleme: ea a fost inclusă pe lista vedetelor anchetate în așa numitul scandalul ”Paradise papers”, privind practicile de optimizare fiscală la scară mondială. Shakira, care locuiește la Barcelona, ar fi domiciliată în Bahamas din motive fiscale și și-ar fi transferat în Malta și Luxemburg drepturile sale de autor, în valoare de aproximativ 31,6 milioane de euro, potrivit ziarului Le Monde, care a publicat dezvăluiri cu privire la această anchetă

0 comentarii