main logo
552

Astronomii au observat un fenomen în premieră: cum stelele migrează de la o galaxie la alta

O echipă de astronomi care a folosit cel mai nou set de date de la misiunea Gaia a ESA pentru a observa procesul de ejectare al stelelor din Calea Lactee au fost surprinşi când au văzut stele care intră în galaxie şi care, cel mai probabil, provin din altă parte.

Fenomen observat în premieră: Stelele migrează de la o galaxie la alta

Studiul a fost publicat recent în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, relatează Știri.md cu referire la descoperă.ro.

Stelele care circulă în jurul galaxiei noastre la sute de kilometri pe secundă, iar mişcările conţin o bogăţie de informaţii cu privire la istoria galaxiei. Cea mai rapidă clasă de aceste stele şi-a început viaţa lângă centrul galaxiei, iar mai târziu a ajuns la marginea Căii Lactee.Până acum, au fost descoperite puţine astfel de stele, dar noile date ale sondei Gaia oferă o oportunitate unică de a găsi mai multe.

„Din şapte milioane de stele a căror viteze şi traiectorii au fost calculate, am găsit doar 12 care ar putea călători suficient de rapid pentru a ieşi din Calea Lactee”, a precizat Elena Maria Rossi, unul dintre autorii studiului de la Leiden University din Olanda.

Totuşi, echipa a avut parte de o surpriză: „în loc să se îndepărteze de centrul galactic, multe dintre aceste stele păreau că se îndreaptă spre acesta”, a adăugat Tommaso Marchetti, co-autorul studiului. „Acestea pot fi stele din altă galaxie, ajungând la Calea Lactee”, conchide cercetătorul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării