main logo
2578

Fotbaliștii moldoveni au fost ținuți 8 ore pe aeroportul din Paris

Echipa națională de fotbal a R. Moldova a fost nevoită să aștepte opt ore în aeroportul din Paris, după meciul cu naționala Franței.

Fotbaliștii moldoveni au fost ținuți 8 ore pe aeroportul din ParisFoto: diez.md

Avionul companiei „Fly One”, de pe o cursă regulată, care urma să aducă fotbaliștii acasă, a zburat cu o întârziere de opt ore, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Jucătorii se arată indignați de acest fapt și spun că au fost astfel privați de odihnă înainte de meciul cu Islanda, pe care urmează să-l joace în această seară.

„Este inadmisibil ca o companie aeriană să-și bată joc în halul acesta de Echipa Națională. „Fly One” nu doar i-a făcut pe jucătorii Naționalei să nu doarmă o noapte întreagă după meciul cu Franța, dar și-a bătut joc de toată țara, care așteaptă cu sufletul la gură meciul cu Islanda, ca pe o gură de oxigen pentru fotbalul nostru.

Dar cum sa faci performanță, când cineva îți dă peste cap tot programul de pregătire și nu te lasă să dormi cu o zi înainte de meci? Cum sa faci performanță când ajungi acasă după o noapte nedormită, iar poliția rutiera te oprește și te ține în autocar o grămadă de timp pentru că lor le arde de nu știu ce verificări? Pentru cine se face fotbal și sport în general? Sport, domeniu care a făcut imagine Moldovei de sute de ori mai mare decât orice ambasador”, a scris pe Facebook jurnalistul sportiv Alexandru Grecu.

Amintim că, în această seară, cu începere de la ora 21:45, pe stadionul Zimbru se va disputa meciul  cu Islanda, în preliminariile „EURO 2020”. Acesta va fi arbitrat de o brigadă din Cehia, condusă de Pavel Královec.

Echipa Națională de fotbal a R. Moldova se întâlnește astăzi în ultima partidă din „Grupa H” a preliminariilor „EURO 2020”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării