Un tânăr din Capitală și-a recuperat telefonul datorită carabinierilor
Un tânăr din municipiul Chișinău și-a recuperat telefonul mobil cu ajutorul angajaților Inspectoratului General de Carabinieri.
Potrivit IGC, în timpul serviciului de patrulare în centrul Capitalei, angajații Inspectoratului General de Carabinieri au dat dovadă de responsabilitate și implicare, transmite Știri.md.
Pe o bancă din Scuarul Catedralei, aceștia au găsit un telefon mobil de model iPhone. Fără a pierde timp, carabinierii au inițiat verificările necesare pentru a identifica cui aparține acesta.
Așadar, la scurt timp, persoana care pierduse telefonul a fost găsită, iar obiectul de valoare i-a fost returnat.
„Gestul a fost întâmpinat cu recunoștință și apreciere. Felicitări colegilor noștri pentru promptitudine și devotament”, anunță reprezentanții IGC.