Un susținător al Partidului Renaștere, condamnat închisoare. Motivul
Un susținător al Partidului „Renaștere”, considerat drept formațiune satelit a fostului Partid „ȘOR”, a fost condamnat la patru ani de închisoare, dintre care doi ani cu executarea pedepsei în penitenciar și doi ani cu suspendarea executării pedepsei, după ce a amenințat și atacat polițiștii din Bălți.
Potrivit materialelor cauzei, totul s-a produs pe 4 august, când inculpatul se afla în preajma unui cort al Partidului „Renaștere”, înstalat în Piața Vasile Alecsandri din Bălți, transmite Știri.md cu referire la Deschide.md.
La un moment dat, bărbatul s-a apropiat de un grup de polițiști care au venit la fața locului pentru a documenta un caz de publicitate politică ilegală și i-a amenințat cu deteriorarea automobilului de serviciu.
La cerințele oamenilor legii, inculpatul a opus rezistență și a lovit automobilul, iar ulterior a sărit la bătaie la un polițist și i-a deteriorat uniforma. În rezultat, inspectorul s-a ales cu piciorul fracturat. Fiind audiat, bărbatul și-a recunoscut integral vina.
Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bălţi în termen de 15 zile.
Știri.md amintește că pe 4 august Poliția din Bălți a intervenit în piața Vasile Alecsandri din Bălți pentru a scoate cortul instalat de susținătorii Partidului Renaștere. În urma acestui lucru, între oamenii legii și susținătorii Partidului Renaștere a început o bătaie.