Soldatul care ar fi fugit dintr-un spital de psihiatrie a fost depistat
Un soldat în termen al Forțelor Armate ar fi fugit din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Codru”. Ulterior, acesta a fost depistat de Poliție și transmis unității militare responsabile.
Foto: Imagine simbolPotrivit surselor PulsMedia, ar fi vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani, care a fost internat în instituția medicală din data de 19 august curent, pentru a-i fi efectuată expertiza psihiatrică, transmite Știri.md.
În seara zilei de 28 august, în jurul orei 18:00, în vizită la acesta ar fi venit mama sa cu care ar fi ieșit în curte, însă nu a mai revenit. Mama acestuia ar avea telefonul deconectat.
Medicii au alertat Poliția în jurul orei 21:30, cu privire la evadarea militarului în termen.
„Cazul a fost înregistrat în noaptea zilei de ieri, iar în cursul nopții curente persoana a fost depistată de către polițiști și ulterior transmisă unității militare responsabile, pentru continuarea măsurilor de rigoare”, ne-a comunicat ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă.