main logo
980

Un șofer moldovean cu permis de conducere fals s-a ales cu 3 învinuiri

Un cetățean al Republicii Moldova care șofa cu un permis de conducere fals s-a ales cu 3 învinuiri din partea polițiștilor de frontieră români.

Un șofer moldovean cu permis de conducere fals s-a ales cu 3 învinuiri

Un moldovean de 28 de ani s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei române conducând un ansamblu de vehicule format din microbuz și remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, transmite Știri.md.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, tânărul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile B, C, BE și CE.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, oamenii legii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

De asemenea polițiștii români de frontieră au mai constatat că conaționalul nostru figurează în bazele de date ale autorităților din R. Moldova ca fiind posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoria B.

Cu privire la cele constatate, șoferul a declarat că în urma cu aproximativ nouă luni și-a pierdut permisul de conducere și pentru că avea nevoie urgentă de document, a apelat la un cetățean din R. Moldova, ale cărui date nu le cunoaște, care i-a procurat documentul prezentat la control, contra sumei de 100 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculul respective.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării