Un copil de 6 ani, rănit grav după ce un copac a căzut peste el la Grădina Zoologică
Un copil de 6 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce un copac a căzut peste el în incinta Grădinii Zoologice din Chișinău.
Foto: Inspectoratul General al Poliției/TelegramIncidentul s-a produs în timp ce copilul se afla împreună cu tatăl său pe teritoriul Grădinii Zoologice. Potrivit informațiilor preliminare, un copac a fost doborât de vânt și a căzut peste minor, transmite Știri.md.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a preluat copilul și l-a transportat de urgență la spital. Medicii spun că acesta se află în stare gravă.
„În contextul rafalelor puternice de vânt, îndemnăm părinții să evite deplasările împreună cu copiii”, se arată în mesajul oamenilor legii.
Știri.md amintește că anterior, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Portocaliu de intensificări ale vântului, valabil pentru data de 26 aprilie, în intervalul orelor 10:00–21:00.
Citește și: Cod Portocaliu de vânt: Copaci doborâți în mai multe raioane. Recomandările Poliției
Atenție, călători: Traficul de la PTF Leușeni–Albița, suspendat din cauza vântului