main logo
493

Stocul se epuizează: Câte rachete antigrindină au mai rămas în țară

Ploile cu grindină de la începutul lunii iulie din nordul țării nu au putut fi prevenite pentru că rachetele antigrindină sunt ineficiente, iar interdicțiile de lansare la frontiera cu România au reprezentat și ele impedimente pentru anticiparea precipitațiilor.

Stocul se epuizează: Câte rachete antigrindină au mai rămas în țarăFoto: tv8.md

La această concluzie au ajuns în cadrul ședinței de ieri membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară, care au audiat un raport la acest subiect prezentat de reprezentanții Ministerului Agriculturii, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

„Rachetele nu se lansează în norul cu grindină deja format, se lansează înainte. Astfel, prevenirea afecțiunilor în satele Larga și Medveja nu a fost posibilă. Am avut interdicție de frontieră. Prima lansare de rachete a fost efectuată de la punctul rachetar numărul cinci. După primele intervenții norul a început un pic să se micșoreze. Însă în dotare erau doar patru rachete de tip Luza 2. Ca urmare a primelor două lansări, stocul de rachete la punctul acesta s-a epuizat”, a declarat în cadrul ședinței secretarul general al Ministerului Agriculturii, Iurie Ușurelu.

„Posibil aceste rachete nu sunt de o calitate corespunzătoare. Mai ales luând în considerație că multe din ele, din partidele acestea procurate, au dat eșec și nu și-au făcut treaba. Racheta noi nu putem să o verificăm”, a precizat reprezentantul ministerului Vasile Șerban.

În cadrul ședinței, președintele Comisiei Radu Mudreac s-a arătat a fi indignat de faptul că în perioada în care se înregistrează cele mai multe cazuri de ploi cu grindină, șeful Serviciului Antigrindină se află în concediu.

„Cum poți să pleci în concediu în perioada în care persistă riscul de intensificare a precipitațiilor cu grindină? Agricultorii pleacă în vacanță iarna, dar nu vara, în perioada de grindină”, a menționat Mudreac.

Totodată, membrul comisiei Nicolae Ciubuc a atenționat că o problemă destul de serioasă este faptul că în stoc au rămas doar 700 de rachete antigrindină.

„Mai mult  de 75 la sută din tot stocul de achiziții care a fost efectuat la începutul acestui an a fost epuizat. Intervenții au fost înregistrate la sfârșitul lunii aprilie, unde s-au înregistrat influențe destul de sporite.  Aceste influențe pot continua chiar și pe parcursul lunii septembrie”, a spus Nicolae Ciubuc. Dânsul a mai declarat că, anual, circa 102 milioane de lei se cheltuie din buget pentru procurarea și întreținerea rachetelor antigrindină.

Ploaia cu grindină de la începutul lunii iulie a făcut ravagii în nordul țării. În urma precipitațiilor, mai multe culturi agricole din satul Medveja au fost compromise, iar un depozit frigorific din localitatea Cotiujeni a fost descoperit din cauza rafalelor de vânt puternice.

De cealaltă parte, vicedirectorul Serviciului Special pentru Influenţe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice, Vasile Aghenie, a declarat atunci că au fost lansate rachete antigrindină în nordul țării. Totuși, acesta nu a precizat câte și în ce regiuni au fost lansate acestea.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării