Sicriul de lângă Președinție, adus de cinci tineri, printre care și minori
Un sicriu a fost observat lângă instituția prezidențială, capacul acestuia fiind rezemat chiar de gard.

Imaginile au fost publicate pe rețelele sociale, transmite Știri.md.
Oamenii legii au fost sesizați despre acest caz, iar polițiștii au intervenit, după ce câteva persoane au adus două sicrie în adiacentul Președinției.
Odată cu apariția oamenilor legii, aceștia au încercat să fugă, dar au fost reținuți și conduși la inspectorat.
Este vorba despre cinci persoane, printre care şi minori.
Aceștia au declarat că li s-a promis bani din partea reprezentanților unui partid politic, după ce vor aduce obiectele în locația respectivă.
Tot ei declară că au fost împărțiți în două grupuri: unul responsabil de obiectele aduse și celălalt de pancartele pe care urmau să le afișeze în mai multe locații.
Cazul este examinat de Inspectoratul de Poliție Buiucani prin prisma acțiunilor huliganice, dar și a coruperii privind acțiunile organizate. În cazul minorilor, părinții acestora riscă sancțiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor de educare şi instruire a copilului.