main logo
746

S-au dat drept angajați Apă-Canal Chișinău, dar erau niște escroci beți

Apă-Canal Chișinău atenționează populația să fie prudentă, după ce zilele trecute un grup de bărbați s-au dat drept angajați ai întreprinderii, dar în realitate erau niște impostori, care aveau scop doar estorcarea banilor.

S-au dat drept angajați Apă-Canal Chișinău, dar erau escroci bețiS-au dat drept angajații Apă-Canal Chișinău, dar erau niște escroci

Cazul s-a înregistrat pe strada Vasile Alecsandri 21 din Capitală. 

Astfel, potrivit informației parvenite de la un consumator, în seara zilei de 18 aprilie, în blocul din adresa respectivă s-a deteriorat ventilul de la contorul comun din subsol. Pentru a remedia situația oamenii au chemat o echipă de specialiști. Numerele de telefon erau indicate pe panoul cu anunțuri din scara blocului.

Persoanele s-au prezentat drept a fi angajați ai furnizorului de apă, iar pentru remedierea avariei, au pretins suma de 150 de lei. Pe lângă faptul că au venit la câteva ore de la producerea avariei, ajunși la fața locului deja au cerut suma de 500 de lei. Mai mult, membrii echipei erau în stare de ebrietate.

Într-un final, presupușii specialiști au plecat fără să remedieze avaria. 

Cei de la Apă-Canal Chișinău au fost informați despre acest caz. Imediat ce a parvenit apelul, angajații ACC au mers la fața locului pentru a repara conducta avariată.

Administrația furnizorului de apă califică acest incident drept un atac direct la imaginea instituției și își exprimă regretul pentru situația neplăcută creată.

Mai mult, consumatori sunt îndemnați să fie mai vigilenți, iar pentru a evita astfel de cazuri să ceară legitimația de serviciu. În cazul unui refuz, să renunțe la serviciile prestate, să anunțe furnizorul de apă sau Poliția.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării