main logo
4355

Renato Usatîi: Mandatul de arestare pe numele meu e anulat

Procurorii au anulat mandatul de arestare eliberat pe numele lui Renato Usatîi. Anunțul a fost făcut chiar de fostul primar de Bălți, după ce a ieșit din sediul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

Renato Usatîi: Mandatul de arestare pe numele meu e anulat

Liderul formațiunii politice Partidul Nostru le-a mulțumit susținătorilor săi pentru mesajele de încurajare, transmite Știri.md.

Totodată, Usatîi a declarat că a fost eliberat cu condiția ca să prezinte atunci când e chemat de procurori.

Renato Usatîi a declarat că lucrurile s-au schimbat în țară după plecarea lui Vlad Plahotniuc și a menționat că a sprijinit necondiționat noua guvernare pentru care va avea unele propuneri.

Știri.md amintește că Renato Usatâi a fost reținut de poliție imediat ce a traversat frontiera de stat pe la vama Sculeni. 

Autoritățile moldovene l-au anunțat în căutare internațională pe Usatîi în 2016, acuzându-l de implicare în tentativa de a-l asasina pe fostul bancher rus refugiat la Londra, Gherman Gorbunțov, pe care l-ar mai fi deposedat de pachetul majoritar de acțiuni, în valoare de peste 113,5 milioane de lei, la banca Universalbank din Chișinău.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării