main logo
1478

Readus la viață: Un bărbat din Cahul, resuscitat cu succes de medici

Un bărbat a fost resuscitat cu succes de medici. Acesta s-a simțit rău și a chemat personal ambulanța. Peste șase minute, echipa PAMU Găvănoasa din cadrul SAMU Cahul a sosit și a depistat pacientul în stare critică. Totul s-a întâmplat sâmbătă dimineața.

Readus la viață: Un bărbat din Cahul, resuscitat cu succes de mediciFoto: Facebook

În timp ce era asistat de medici, bărbatul de 47 de ani și-a pierdut brusc cunoștința, nu reacționa și avea convulsii tonico-clonice, transmite Știri.

„La ora 10:03 s-a constatat moartea subită cardiacă. Prompt, membrii echipei AMU au inițiat măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, care s-au soldat cu succes la ora 10:25 prin restabilirea respirației și ritmului cardiac”, comunică CNAMUP.

Ulterior, pacientul a fost transportat la spital, fiind asistat în permanență de medici.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării