main logo
888

Protest pe trasee: Drama fermierilor revoltați și revendicările anunțate

Agricultorii din centrul și sud-estul țării, afectați de secetă și de grindină, și-au scos astăzi, 11 august, tehnica din dotare și protestează pe mai multe trasee din țară.

Protest pe trasee: Drama fermierilor revoltați și revendicările anunțateFoto: IPN

Aceștia le cer autorităților să declare stare de urgență pentru sectorul agrar și să intervină cu măsuri concrete de susținere a ramurii, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ei spun că situația în care s-au pomenit este pur și simplu dezastruoasă. La Hâncești, în fața protestatarilor a venit ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, care le-a enumerat agricultorilor măsurile întreprinse de Guvern până acum și le-a spus că acestea continuă.

Potrivit lui Andrei Dînga, agricultor din Ștefan Vodă, doar la Ștefan Vodă și la Căușeni sunt cel puțin o sută de tractoare, iar oamenii continuă să vină, chiar dacă în unele momente sunt blocați de poliție. 

Agricultorul susține că protestul nu va înceta, pentru că oamenii nu mai au unde să revină, totul este distrus de secetă, de grindină, iar producătorii au rămas cu munca făcută în van și cu datorii. 

„Trebuie, obligatoriu, de susținut ramura agricolă, să o stabilizăm la nivel macrofinanciar cu investiții mari, anul ăsta fiind un an extraordinar de dificil, greu cum nu a mai fost în istoria modernă a Republicii Moldova. 

Așteptăm acum de la autorități decizii, nu promisiuni. Deja ne-au mai promis multe și nu au făcut nimic, iar noi am rămas doar cu populisme”, a menționat Andrei Dînga.

Un alt agricultor de la Hâncești a spus că tinerii agricultori, pur și simplu, își pierd speranța în viitorul lor aici, în țară. În Republica Moldova, care este o țară agrară, roșiile au ajuns să coste în această perioadă 15 lei un kilogram. 

„Viile au înghețat, fructele din livezi cad pe jos, porumb nu este, floarea soarelui nu va fi, nu-i nimic”, a mai spus agricultorul.

Un tânăr agricultor a menționat că a revenit în țară de peste hotare și a investit bani în agricultură, dar a ajuns în pierdere. După ce a muncit zece ani în afara țării, a investit opt mii de lei la un hectar, iar acum a ajuns ca autoritățile să-i compenseze o mie de lei. 

Tânărul a mai spus că inclusiv a luat și credit pentru a procura semințe, iar acum își dorește susținere din partea statului.

Ministrul agriculturii, Ion Perju, a spus că autoritățile au evaluat pierderile culturilor agricole din prima grupă, iar pentru cele din grupa a doua estimările continuă. Situația este dificilă, autoritățile au intervenit cu măsuri și instrumente pentru a ajuta agricultorii. 

Au fost identificate cele două sute de milioane de lei, iar agricultorii afectați pot depune dosarele pentru a beneficia în medie de o mie de lei per hectar. Ministrul a mai spus că situația se complică și în contextul pandemiei COVID-19, când este necesar ca banii din buget să fie acordați pentru sistemul de sănătate. În altă ordine de idei, ministrul a spus că producătorii agricoli nu trebuie atrași în acțiuni politice.

Agricultorii solicită ca resursele financiare alocate pentru acoperirea pierderilor financiare suportate să fie de cel puțin trei mii de lei per hectar. 

De asemenea,  solicită scutiri la plata impozitelor salariale și funciare, dar și vacanță fiscală pentru primele șase luni ale anului 2021. Agricultorii cer convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru a adopta deciziile de implementare a revendicărilor înaintate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării