main logo
530

Patru cetățeni ai Iranului, prinși cu acte false la Aeroportul Chișinău

Patru cetățeni ai Iranului au fost prinși la Aeroportul Chișinău cu acte false.

Patru cetățeni ai Iranului, prinși cu acte false la Aeroportul ChișinăuFoto: border.gov.md

Incidentele au fost semnalate în ultimele 24 de ore, transmite Știri.md.

Potrivit Poliției de Frontieră, după sosirea cursei regulate Istanbul – Chișinău, la linia de control s-a apropiat două persoane, mama și fiul. 

Acestea au oferit pentru autorizarea trecerii, pașapoartele cu semne discrete de falsificare, care ar fi fost emise de către autoritățile poloneze. 

Atât mama, cât și fiul au recunoscut că și-au perfectat actele de călătorie prin intermediul unui necunoscut.

La câteva ore distanță, pe aceeași cursă, alți doi cetățeni ai ”Olandei” s-au prezentat la controlul de frontieră. 

Și în acest caz au fost semnalate semne vădite de falsificare asupra documentelor biometrice, fiind supuse examinării speciale. 

Simultan, polițiștii de frontieră au verificat toaleta din sala de sosire unde a fost găsit un pașaport deteriorat, țara de origine fiind Iran.

În ambele cazuri, au fost întocmite procese-verbale de audiere și constatare a faptei săvârșite.

Toate patru persoane au făcut cale întoarsă cu aceeași destinație.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării