main logo
523

O femeie din Râșcani care împreună cu amantul și-a ucis soțul, condamnată la 10 ani

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, a obținut la Judecătoria Drochia, sediul Râșcani, condamnarea la 10 ani de închisoare a femeii care și-a omorât soțul în complicitate cu amantul său.

O femeie din Râșcani care și-a ucis soțul, condamnată la 10 aniFoto: Procuratura Generală

Femeia și-a recunoscut vinovăția pentru crima comisă în 2008, la domiciliul familiei dintr-un sat din Râșcani, atunci când aceasta avea vârsta de 39 de ani, transmite Știri.md.

Sentința pronunțată și datele din dosarul penal prezentat în judecată de procurorii PCCOCS relevă faptul că, în perioada producerii crimei, familia se ocupa de reparația casei, după revenirea de peste hotare a soțului născut în 1969.

Însă, în noaptea cu pricina, între cei doi soți s-a produs o ceartă (ale cărei motive nu au fost declarate oamenilor legii). Atunci, inculpata și-a apelat amantul, care a și sosit la ea cu bicicleta din satul vecin, unde s-ar fi aflat la părinți, ca să evite conflictul cu soțul acesteia.

La sosire, acesta l-a lovit pe soțul amantei cu parul în cap, în apropierea unei construcții gospodărești a domiciliului familiei, unde soțul a fost ademenit de către inculpată și unde ea era așteptată de către amant. Soțul era încă viu după ce a fost doborât la pământ de lovituri, iar potrivit sentinței inculpata a urcat peste acesta și-l strangula în regiunea gâtului cu piciorul și mâinile, în timp ce amantul îi imobilizase picioarele victimei. După decesul victimei, cei doi l-au urcat într-o roabă și l-au îngropat pe malul unui râu din sat, aproape de zorii zilei, loc în care ulterior a fost dezgropat de propriul fecior minor, în 2013, care a aflat despre cele întâmplate.

Femeia a omis să anunțe autoritățile, iar atunci când rudele au alertat oamenii legii despre lipsa acestuia de acasă, aceasta le-a declarat că soțul ar fi fost răpit de „bandiți,” care i-ar fi interzis să-i denunțe. Ulterior, aceasta a părăsit localitatea și s-a ascuns de oamenii legii, dar a fost reținută, iar dosarul a fost transmis spre investigare procurorilor PCCOCS în martie 2022. În ceea ce privește amantul inculpatei, coparticipant la omor, acesta a fost anunțat în căutare de către autorități.

Chiar dacă și-a recunoscut vinovăția, potrivit legii, sentința pronunțată în privința femeii poate fi contestată, iar aceasta se prevalează de prezumția nevinovăției până la devenirea definitivă a sentinței judecătorești.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării