main logo
412

Noaptea filmelor sub stele, pe malul Nistrului. Oamenii din Molovata şi-au adus aminte de tinereţe

Serile de vară au devenit mai frumoase pentru localnicii din Molovata, raionul Dubăsari. Acolo a fost organizat un festival al filmelor sub stele.

Noaptea filmelor sub stele, pe malul Nistrului la MolovataNoaptea filmelor sub stele, pe malul Nistrului la Molovata

Aseară, după lucrul în câmp, sătenii s-au adunat ca pe vremuri la film, doar că de data aceasta pe malul Nistrului. Oamenii au urmărit pe un ecran imens comedia rusească "Operația Î", transmite Știri.md cu referire la Publika.md

"E foarte frumos. Pe vremea noastră, când eram tineri, tot era mai interesant."

"Ziua la lucru dar seara iată venim câteodată și noi. Mai des așa ceva, e frumos, înainte tot așa era."

"Am muncit până la ora cinci, după cinci hai să vedem ce o să demonstreze aici, un film, ne-au spus că va fi "Operația Șuric", "Operația Î" și e normal, iată ne întâlnim sătenii."

"La malul Nistrului, aer curat și mă bucur foarte mult."

"Este o inițiativă bună pentru că s-a adunat tot satul și ei pot să se cunoască mai bine să vorbească, să comunice între ei."

Evenimentul a fost organizat la inițiativa primarului din localitate, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană.

"Încercăm să facem lumea mai fericită. La fiecare sfârșit de săptămână organizăm câte un eveniment. Încercăm să scoatem tineretul din casă și din fața calculatorului ca să simtă în mijlocul naturii ce înseamnă bucuria de a se distra", a declarat Igor Brînza, primarul satului Molovata, raionul Dubăsari.

"Scopul acestui eveniment este să unim câți mai mulți oameni să vină să se bucure de viață, să promovăm și filmele frumoase, filmele vechi", a spus Veronica Pascaru,organizatoarea festivalului "Noaptea filmelor sub stele".

Atmosfera a fost completată de un rug făcut pe malul râului, iar seara a culminat cu o lansare de lampioane.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării