main logo
1315

Nivelul apei în râul Nistru va crește cu până la 1.2 metri

Centrul hidrologic al Serviciului Hidrometeorologic de Stat prognozează în intervalul 27 iunie - 1 iulie, o creştere a nivelului apei în râul Nistru pe sectoarele Dubăsari-Talmaza şi Naslavcea-Camenca.

Nivelul apei în râul Nistru va crește cu până la 1.2 metri

Conform hidrologilor, în legătură cu decizia administraţiei Centralei hidroelectrice Dubăsari de a mări volumul deversării apei din Lacul de Acumulare Dubăsari (r. Nistru) până la 400 metri cubi pe secundă, în intervalul  27 iunie – 1 iulie, se aşteaptă creşterea nivelului apei pe sectorul oraşul Dubăsari –  satul Talmaza cu 0.7 – 1.2 m, transmite Știri.md.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, în legătură cu decizia Agenţiei Resurselor de Apă din Ucraina de a mări volumul deversării apei din Lacul de Acumulare Dnestrovsk (r. Nistru) până la 650 metri cubi pe secundă, pe sectorul satul Naslavcea – oraşul Camenca este prognozată  creşterea în continuare a nivelului apei. 

Potrivit hidrologilor, creşterea totală, faţă de nivelul din 25 iunie va constitui 1.5 – 2.0 metri.

Apa se va scurge în limitele albiei minore.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării