Nemerenco, despre posibilele deconectări de energie în spitale: Prima dată aud
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, afirmă că a aflat de la jurnaliști că spitalele din municipiul Chișinău se pregătesc de eventuale deconectări de energie. Oficiala a explicat că spitalele din țară au circa 200 de generatoare și nu este posibil ca acestea să rămână fără lumină. Totuși, Nemerenco nu neagă faptul că vor exista situații de criză în țară.

„Aș vrea în mesajele dumnevoastră să urmăriți mesajele pe care le transmite Guvernul. Eu prima dată aud la dumneavoastră că de la 1 ianuarie am putea să nu avem electricitate. Pentru că aceasta creează în primul rând panică. Referitor la criza energetică care ar putea să vină în ianuarie, într-adevăr, în legătură și cu cele pe care le-am discutat la Comisia de Situații Excepționale, ar putea într-adevăr să existe o presiune financiară asupra prețurilor pe care le vom suporta”, a declarat Ala Nemerenco, transmite Știri.md, cu referire la realitatea.md.
Potrivit ministrei, instituțiile medicale, într-adevăr, consumă destul de multă energie electrică, însă nu există riscuri că lumina în acestea ar putea fi întreruptă.
„Vreau să vă spun că noi am mai trecut prin aceste crize energetice. Nu este prima. Am mai avut și anul 2022. La momentul de față, din creșterea fondului pentru anul viitor, compania de asigurări a avut grijă ca neapărat în toate contractele să fie reflectate cheltuielile pentru energia care o procură instituțiile medicale”, susține ministra Sănătății.
De asemenea, Ala Nemerenco spune că nu există datorii, iar rectificarea bugetului pentru anul 2024 a luat în sine, în calcul, absolut toate cheltuielile induse de energia electrică.
Totodată, oficiala menționează că toate instituțiile medicale au fost asigurate cu generatoare și, în prezent, în Republica Moldova, în instituțiile medico-sanitare publice sunt instalate peste 200 de generatoare.
„Unele sunt în proces de finalizare. Unele sunt în proces de instalare. Undeva, îmi pare că 20, ultimele. Toate absolut noi, care au venit multe din ele prin ajutorul pe care l-am obținut de la Uniunea Europeană, prin acest mecanism de ajutorare, mecanism social de ajutoare reciprocă, care se referă doar la țările UE, dar Republica Moldova a fost inclusă ca mod de excepție în acest mecanism.
În caz de o cădere bruscă a energiei electrice, noi avem asigurate toate instituțiile medicale, mă refer la departamentele de forță, secțiile de terapie intensivă, blocurile chirurgicale, echipamentele de bază, sunt asigurate cu energie electrică datorită acestor generatoare”, a mai declarat Nemerenco.
Știri.md amintește că spitalele din Chișinău se pregătesc de eventuale deconectări de energie. Vor verifica generatoarele și, unde e cazul, vor coordona trecerea la alt tip de combustibil.
„Vom dispune, începând cu ziua de mâine, ca toate spitalele să verifice funcționalitatea generatoarelor electrice ca, în cazul în care va fi nevoie de utilizat resurse alternative de curent electric, să fim pregătiți”, a comunicat șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, la ședința serviciilor municipale.
Reamintim că, la 29 noiembrie, în ședință publică, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în regim de urgență, noile prețuri reglementate la gazele naturale furnizate de către S.A. „Moldovagaz” pentru anul 2024. Decizia a fost adoptată ca urmare a creșterii semnificative a prețurilor de achiziție a gazelor naturale pe piețele internaționale.
Ulterior, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a oferit mai multe detalii despre programul guvernamental „Ajutor la contor” în cadrul unei conferințe de presă, organizată pe data de 29 noiembrie. Oficialul a declarat că cetățenii nu vor resimți creșterile de tarif pentru gaze și că toate ajustările vor fi absorbite de Guvern.