main logo
1494

Moldovean care a semănat frică în Germania, prins în Italia

Un moldovean în vârstă de 24 de ani, care a semănat frică în Germania a fost reținut în Italia.

Moldovean care a semănat frică în Germania, prins în Italia

Acesta a fost reținut ieri, pe Aeroportul din Bologna "Guglielmo Marconi", transmite Știri.md.

Bărbatul a fost transportat la Judecătoria din Bologna.

În urma investigațiilor s-a stabilit că tânărul urma să zboare spre România.

Potrivit poliției din Italia, pe numele moldoveanului era emis un mandat de arest european, de către autoritățile din Germania. 

Acesta, împreună cu alți șase complici, a comis o serie de jafuri și tâlhării pe teritoriul acestei țări. 

În luna mai a anului trecut, grupul criminal a intrat la ora 03:00 noaptea în casa a doi bătrâni din Germania, i-au legat și bătut până victimele le-au oferit cheile de la seif.

Din fericire, proprietarul casei a reușit să se elibereze imediat după plecarea hoților. 

Acesta a alertat oamenii legii, iar criminalii în scurt timp au fost reținuți.

Moldoveanul s-a dovedit a fi liderul grupului criminal.

Deocamdată nu se cunoaște cum cetățeanul Republicii Moldova a reușit să se eschiveze de la răspunde în Germania.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării