main logo
3069

Moldovean care a furat un volan de BMW, prins după un dezastru în Italia

Un moldovean în vârstă de 22 de ani a fost reținut în Italia pentru furt.

Moldovean care a furat un volan de BMW, prins după un dezastru în Italia

Cazul a avut loc la data de 6 august, în jurul orei 22:00 în orașul Milano, transmite Știri.md.

Potrivit presei din Italia, polițiștii italieni l-au observat pe tânărul moldovean într-o mașină parcată.

Comportamentul tânărului a trezit suspiciuni, iar în preajmă, oamenii legii au mai observat 2 tineri care stăteau la pândă.

În scurt timp, moldoveanul a ieșit din mașina parcată, a urcat într-o altă mașină și a plecat. Văzând că este urmărit de forțele de ordine, acesta a început să se eschiveze, circulând periculos pe străzile din centrul Milanului.

Acesta a ignorat somările polițiștilor, a ajuns cu mașina pe o linie de tramvai, apoi pe un trotuar, unde a dărâmat balustrada și pavajul, ulterior s-a lovit cu mașina într-o cabina telefonică.

Cu toate că a încercat să fugă, moldoveanul a fost încătușat.

Asupra sa polițiștii au găsit mai multe unelte pe care le folosea pentru deschiderea automobilelor. În interiorul mijlocului de transport condus de tânăr au fost depistate mai multe bunuri furate la data de 30 iulie dintr-o altă mașină, printre care și volanul unei mașini de model BMW.

Bărbatul este cercetat penal, iar ceilalți 2 complici ai acestuia sunt căutați de forțele de ordine.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării