stiri Logo
main logo
main logo
518

Maia Sandu, mesaj pentru Cristian Mungiu după triumful de la Cannes: O mare bucurie

Șefa statului, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj de felicitare cineastului român Cristian Mungiu pentru câștigarea celui de-al doilea Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, cu filmul „Fjord”.

Maia Sandu, mesaj pentru Cristian Mungiu după triumful de la Cannes: O mare bucurieImagine simbol

Președintele a menționat că filmele lui Cristian Mungiu sunt, înainte de toate, dezbateri despre valorile care ne definesc ca societate, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

„Este o mare bucurie să vedem un cineast de renume, cu rădăcini în Republica Moldova, care, prin originalitate și autenticitate, produce filme memorabile ce emoționează și inspiră publicul de pe întregul continent. Această capacitate de a pune întrebări esențiale cu onestitate și curaj artistic este cea care îi aduce, din nou, recunoașterea celei mai înalte scene cinematografice din lume”, a menționat Maia Sandu.

Lungmetrajul „Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes. Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d'Or - la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” în 2007. Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

„Fjord” este un film despre dificultatea de a înțelege pe cineva care gândește altfel, o poveste despre polarizare, despre incapacitatea de a dialoga, despre lucrurile care îi despart pe oameni și cele care încă îi mai țin împreună, relatează site-ul oficial al evenimentului.

moldpres.md
Publicitatea ta poate fi aici