main logo
395

Mai mulți magistrați de la Curtea Supremă de Justiție vor primi titluri onorifice. Cine sunt aceștia

Mai mulți judecători ar putea să obțină titluri onorifice. La solicitarea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Mihai Poalelungi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar putea, în cadrul ședinței de mâine, 19 decembrie, să decidă conferirea titlului onorific unor judecători.

Magistrații de la CSJ care vor primi titluri onorificeMagistrații de la CSJ care vor primi titluri onorifice. Foto: CrimeMoldova

Astfel, magistratul de la CSJ, Vladimir Timofti va primi titlul de ”Veteran al sistemului judiciar”. Acesta activează în sistemul judecătoresc din Republica Moldova din anul 1992. La CSJ activează din anul 2003.

Titlul onorific ”Veteran al sistemului judiciar”, se acordă judecătorului care are o vechime în funcţie de judecător mai mult de 25 de ani. O altă condiție este ca pe parcursul activităţii în cadrul sistemului să manifeste un comportament ireproşabil.

Totodată, judecătoarea Tamara Chişca-Doneva va primi titlul de ”Decan al autorităţii judecătoreşti”.Aceasta și-a început cariera de magistrat în anul 1987, când a fost numită magistrat la Judecătoria Hânceşti. Ulterior, a activat la Judecătoria sectorului Râșcani a municipiului Chișinău și la Curtea de Apel. Din anul 2003 este judecător la CSJ.

Conform Regulamentului privind conferirea titlului onorific ”Decan al autorității judecătorești”, titlul se acordă judecătorului care are o vechime în funcţie de judecător mai mult de 30 de ani și pe parcursul activităţii în cadrul sistemului a manifestat un comportament ireproşabil, scrie Bizlaw.

Alți trei magistrați de la CSJ vor primi ”Diplome de Onoare a CSM”. Este vorba despre judecătorii:

  • Nicolae Craiu;
  • Elena Covalenco;
  • Iurie Bejenaru.

Nicolae Craiu a fost numit în funcția de judecător în anul 1997. Acesta a activat la Judecătoria sectorului Centru, municipiul Chişinău, la Curtea de Apel Economică și la Curtea de Apel Chişinău. La CSJ este din anul 2016.

Elena Covalenco activează în sistemul judecătoresc din anul 1996, când a fost promovată în funcția de judecător la Judecătoria sectorului Râşcani a municipiului Chişinău. Din anul 2008 este magistrat la CSJ.

Iurie Bejenaru este magistrat din anul 1994, când și-a început activitatea la Judecătoria Buiucani a municipiului Chişinău și unde, pe parcursul anilor, a deținut mai multe funcții, inclusiv de președinte al instanței. La CSJ activează din anul 2008.

Conform Regulamentului cu privire la condițiile de acordare a Diplomei de Onoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la evidenţierea candidaţilor cărora le este decernată ”Diploma de onoare a CSM” se iau în consideraţie următoarele condiţii:

  • numărul de cauze civile; administrative şi penale examinate pe parcursul anului în termen rezonabil;
  • calitatea actului de justiţie;
  • calitatea lucrărilor de secretariat şi a întocmirii actelor judiciare;
  • corectitudinea faţă de părţi, de cetăţeni, de colaboratori, de alţi judecători;
  • lipsa petiţiilor;
  • autoinstruirea, păstrarea în stare de control a actelor legislative;
  • participarea activă la seminare de instruire, conferinţe şi training-uri internaţionale, mese de lucru.
Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării