Mai multe Inspectorate de Poliție vor fi dotate cu echipamente moderne
Inspectoratele de Poliție din mai multe raioane ale țării vor fi dotate cu echipamente și tehnică modernă de investigație pentru a spori capacitatea de reacție și răspuns la incidentele de ordine și securitate publică. La fel, subdiviziunile Poliției Naționale vor beneficia de soluții hardware și software specializate pentru a sprijini investigațiile cibernetice.
De asemenea, vor fi constituite așa-numitele Secții mobile de Poliție, adaptate pentru munca de investigație în teren, prevenirea criminalității și monitorizarea traficului rutier. Inițiativele se înscriu în proiectul „Sporirea capacităților Poliției în domeniul ordinii publice și a combaterii criminalității cibernetice în Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, oferit prin intermediul Departamentului de Stat, Secția Justiție Penală și Aplicare a Legii, transmite Știri.md.
Proiectul va fi implementat în perioada 2024-2025 și va avea un buget total de 2.790.000 de dolari.
Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, prin intermediul acestei investiții esențiale, capacitățile Poliției vor fi modernizate și întărite pentru asigurarea unui mediu sigur și de încredere în rândul populației.
„Echipamentele moderne și soluțiile specializate pentru asigurarea ordinii publice și efectuarea investigațiilor cibernetice, finanțate de Guvernul SUA și implementate în cadrul proiectului PNUD, reprezintă un pas semnificativ în direcția consolidării statului de drept și a creșterii eficienței operaționale a forțelor de ordine. Suntem hotărâți să continuăm colaborarea strânsă cu partenerii noștri internaționali pentru a construi un viitor mai sigur și mai prosper pentru toți cetățenii Republicii Moldova", a afirmat Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne.
De asemenea, potrivit ambasadorului SUA în Moldova, Kent Logsdon, un sistem de aplicare a legii modern, competent și de încredere este piatra de temelie a susținerii statului de drept.
„Ambasada SUA este mândră să anunțe această investiție de 2.790.000 de dolari, care demonstrează angajamentul nostru de a ajuta forțele de ordine din Republica Moldova să se adapteze rapid la tehnicile criminale în evoluție. Rămânem dedicați sprijinirii și colaborării cu Moldova pentru a promova reforme de care să beneficieze toți cetățenii. Împreună ne străduim să construim un viitor mai democratic, mai prosper și mai sigur pentru toți moldovenii”, a afirmat Kent Logsdon.
Secțiile mobile de Poliție vor fi amenajate în autovehicule special adaptate, fiecare dintre acestea urmând să ofere spații de lucru pentru cel puțin trei persoane. Pe lângă echipamentele-standard utilizate în activitatea Poliției, mașinile vor dispune de tehnologii care permit localizarea rapidă a incidentelor de ordine publică și, respectiv, deplasarea promptă a echipei de intervenție.
Scopul proiectului este de a îmbunătăți protecția individuală a angajaților Poliției, urmând să fie achiziționate echipamente speciale (veste antiglonț, căști balistice etc). Totodată, va fi oferită tehnică pentru patrulare, supraveghere și depistare a incidentelor pe drumurile naționale (dispozitive de vedere pe timp de noapte, detectoare de metale, dispozitive portabile care permit depistarea drogurilor, dar și identificarea automată a automobilelor în baza informațiilor de pe plăcuțele de înmatriculare etc.).
Un aspect aparte al proiectului ține de sporirea capacităților pentru combaterea infracțiunilor cibernetice. Astfel, subdiviziunile specializate ale Poliției vor fi dotate cu soluții software și dispozitive care permit extragerea, procesarea și analiza datelor din diferiți purtători de informații și, ulterior, utilizarea acestora în anchete penale și expertize criminalistice.
La fel, vor fi organizate o serie de instruiri în ceea ce privește criminalitatea cibernetică, astfel încât ofițerii de urmărire penală să dețină un nivel necesar de cunoștințe pentru a putea detecta, urmări și investiga activitățile online suspecte sau ilegale.
Scopul acestor intervenții este consolidarea capacităților Poliției de a desfășura investigații privind criminalitatea cibernetică, fapt care va eficientiza procesele de lucru și va reduce timpul de investigare, contribuind la combaterea crimei organizate și la sporirea sentimentului de securitate în societate.
Ministerul Afacerilor Interne și Poliția Republicii Moldova au o colaborare îndelungată cu Guvernul SUA și PNUD. Pe parcursul anilor au fost realizate mai multe activități menite să consolideze capacitățile instituționale și profesionale ale angajaților Poliției, pentru a asigura un mediu sigur pentru fiecare bărbat și femeie din Republica Moldova și pentru a spori nivelul de încredere al populației în Poliție.