main logo
734

Judecătorul, care judecă dosarul Chirtoacă, a întrerupt ședința pentru o săptămână

Ședința de judecată în dosarul Chirtoacă, care urma să continue astăzi, 19 ianuarie, a fost întreruptă pentru o săptămână.

Dosarul Chirtoacă: Judecătorul a întrerupt ședințaJudecătorul, care judecă dosarul Chirtoacă, a întrerupt ședința pentru o săptămână.

Primarul general suspendat susține, în acest sens, că judecătorul Alexandru Negru i-ar fi dat astfel răgaz procurorului de caz ca la ședința următoare să vină cu precizări privind învinuirea adusă, scrie realitatea.md.

„Ședința de judecată a fost întreruptă până la data de 26 ianuarie. Astăzi, a fost citită încă o dată învinuirea, la care noi am comunicat obiecțiile pe care le avem, precum că este neclară, absurdă și contradictorie. Astfel, s-a dat termen acuzării pentru a clarifica și a aduce mai multe detalii asupra învinuirii formulate”, a declarat Dorin Chirtoacă. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării