main logo
543

Își vor primarul înapoi: Localnicii din Coloniţa condamnă demiterea Angelei Zaporojan

Localnicii din Coloniţa îşi vor primarul înapoi. Un grup de săteni cer ca Angela Zaporojan, demisă la iniţiativa consilierilor liberali, să fie repusă în funcție.

Localnicii din Coloniţa condamnă demiterea primaruluiLocalnicii din Coloniţa condamnă demiterea primarului

Decizia a fost luată la Adunarea Generală a satului, iar oamenii îi acuză pe aleşii Partidului Liberal că nu acționează în beneficiul localității. Potrivit localnicilor, ei au demis primarul intenționat, transmite Știri.md cu referire la Publika.md

"Doamna Zaporojan e cu suflet și trup pentru sat. Ea de când a devenit primar a făcut foarte multe lucruri importante pentru satul nostru. Dar este un grup de oameni din primărie, consilierii din Partidul Liberal care mereu o încurcă."

"Cum am ales-o noi primar așa să fie mai departe, dar nu să ia mafia în mâinile lor. Asta e tare rău. Noi vrem să avem un sat frumos, cum o făcut până acum drumurile femeia, a făcut de toate."

Pentru a ieși din impas, sătenii au votat o rezoluție pe care o vor trimite consilierilor locali, preşedintelui Parlamentului şi premierului.

"Să le dăm statut de persona non grata. Înainte de asta avem propunerea să vină la conlucrare pentru că mai avem un an de lucrat și să lucrăm împreună și un alt punct este adresare către prim-ministru și către domnul Candu ca să se implice în problemele care sunt în Colonița", a spus primarul demis al satului Colonița, Angela Zaporojan.

Consilierii liberali, inclusiv Dumitru Ghimpu, rudă apropiată a liderului PL Mihai Ghimpu, nu au răspuns la telefon pentru a comenta situația.

Recent, Curtea de Apel a condamnat-o pe Angela Zaporojan, pentru că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu atunci când a decis demolarea gardului de la biserica din localitate, care ar fi monument istoric.

Ea a fost obligată să achite o amendă de 8000 de lei cu privarea dreptului de a ocupa funcţii publice pe un termen de patru ani. Chiar dacă nu există o decizie finală a Curții Supreme de Justiție, aleşii locali liberali au decis să o demită.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării