main logo
1442

Intoxicație la o masă de pomenire din Soroca: Bilanțul creşte

Numărul persoanelor intoxicate la o masă de pomenire din satul Holoşţniţa, raionul Soroca, creşte de la o zi la alta.

Intoxicație la o masă de pomenire din Soroca: Bilanțul creşte

Ieri erau deja 47 de oameni internaţi în spitale cu diagnoza de toxiinfecţie alimentară. Starea pacienţilor este de gravitate medie, transmite Știri.md cu referire la Trm.md.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică spun că responsabili de această situaţie vor fi atât cei care au organizat masa de pomenire, cât şi antreprenorul care a livrat bucatele, în lipsa autorizaţiilor necesare, relatează Mesager.

În secţia de boli infecţioase din Soroca sunt internaţi 37 de pacienţi, iar alţi 10 - în spitalul raional Floreşti. La masa de pomenire din satul Holoşniţa ar fi participat în total peste 70 de persoane.

„Rău mă simt. Noaptea mi-o stat rău, temperatură mă scutură, frigurile”, „Burta şi temperatură mare, picioarele mi-o luat, mâinele, Doamne fereşte. Şi fata mea e bolnavă, mai tare ca mine”, „Am încercat acasă să primesc un tratament şi am văzut că nimica şi am chemat salvarea că am văzut că-i gata”, au declarat oamenii.

Medicii spun că pacienţii sunt într-o stare stabilă, cu dinamica pozitivă.

„O bună parte de pacienţi au fost internaţi ieri, duminică, astăzi s-au mai internat 7 persoane. Avem 8 copii, starea pacienţilor este de gravitate medie, starea copiilor e mai bună, mai apare febra, diareea, primesc tratamentele conform protocolului clinic naţional”, a menţionat medicul şef al spitalului din Soroca, Angela Rusnac.

Pentru investigarea cauzelor toxico-infecţiei alimentare a fost creată o comisie specială. La faţa locului s-au deplasat specialiştii ANSA şi cei de la Agenţia pentru Sănătate Publică.

„Am acţionat rapid, am ieşit la faţa locului, în focar, ne-am întâlnit cu cetăţenii, am lămurit situaţia. Am prelevat probe de laborator la toate bucatele care s-au servit la masă, toate cele 12 probe, un rezultat prealabil o să avem peste trei zile, data de 19”, a menţionat şeful ANSA al raionului Soroca, Tudor Moraru.

Specialiştii spun că antreprenorul din Drochia, care a livrat bucatele, nu a respectat condiţiile de transportare a bucatelor. O altă neregulă ar fi că masa de pomenire a fost organizată în incinta căminului cultural care nu este autorizat pentru a presta astfel de servicii.

„Trebuie să avem un regim termic special a mediului, temperatura în încăpere era 34 de grade, masa era preconizată pentru ora 13:00. Ea a fost servită în jurul orelor 15:30, trei ore şi jumate a fost expusă la temperaturi înalte. Această firmă nu avea autorizare de prestare de servicii de katering, condiţiile de transportare a bucatelor către solicitant au fost efectuate de un transport de ocazie. Nu avea autorizare sanitar-veterinară”, a precizat şeful direcţiei ANSA, Sergiu Sârghi.

Imediat după ce au fost semnalate cazurile de îmbolnăvire, a fost dispusă sistarea activităţii antreprenorului din Drochia, până la stabilirea tuturor circumstanţelor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării