main logo
3407

Interpreta Victoria Lungu oferă casa părintească loc de trai pentru o familie cu copii

Casa părintească e locul care ne adună lângă cei dragi, însă atunci când părinții pleacă în lumea celor drepți, rămân doar amintirile.

Interpreta Victoria Lungu oferă casa părintească unei familii cu copii

De fiecare dată când merge la baștină, în satul Grinăuți, raionul Râșcani, interpreta Victoria Lungu găsește casa părintească pustie și rece, transmite Știri.md cu referire la Unica.md

Artista a lansat din acest dor chiar și o piesă emoționantă, care se numește ,,La poarta părinților”.

Pentru a-și umple golul din inimă, interpreta a decis să facă o faptă bună, oferind casa părintească unei familii cu mulți copii care are nevoie de un adăpost pe termen lung, 15 ani. O familie care își dorește să trăiască la țară, să se bucure de o grădină mare și o căsuță primitoare. În plus, interpreta spune că va oferi ajutor necondiționat familiei, ori de câte ori va fi nevoie.

"La poarta părinților, îmi doresc să nu mai fie acel lacăt mare, dar să găsesc mereu o familie, în care să fie zgomote de copii, în care să stea cu toții la masă, exact 5, cum stăteam noi la părinții noștri”, mărturisește artista pe pagina sa de facebook.

Interpreta mai spune că a primit foarte multe solicitări din momentul în care a lansat apelul, iar sâmbătă va anunța cine este familia pe care a ales-o.

Cei care doresc să ia legătura cu artista, îi pot trimite un mesaj pe pagina sa de facebook, o mică istorioară, dar și câteva poze cu familia.

Pentru că primit mai multe apeluri, iar cazurile au emoționat-o foarte mult, interpreta Victoria Lungu își dorește să inițieze, alături de colegii săi de breaslă, mai multe concerte de caritate prin localitățile Moldovei pentru a putea aduna fonduri și a ajuta aceste familii să aibă câte o casuță a lor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării