main logo
665

Ingeniozitate fără margini: Țigări ascunse în cutii de pufuleți

Trei persoane au fost amendate, după ce au încercat să transporte ilegal țigări. Cazurile au fost înregistrate la vama Leușeni și la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ingeniozitate fără margini: Țigări ascunse în cutii de pufulețiFoto: customs.gov.md

Primele două cazuri au fost semnalate la postul vamal Leușeni, acum două zile, pe 1 august, la o diferență de doar o oră, transmite Știri.md.

Funcționarii vamali au scanat două automobile Mercedes și Nissan și au descoperit mai multe ascunzișuri fabricate artizanal.

Ca urmare a demontării spațiilor speciale în barele de protecție din spate, rezervorul pentru combustibil, aripile laterale și în torpedo, angajații vamali au extras 50.300 de țigarete de diverse mărci.

Într-un alt caz, țigarete nedeclarate au fost găsite și în cadrul scanării bagajelor pasagerilor înregistrați pentru cursa spre Londra. În rezultatul controlului fizic, vameșii au ridicat peste 10.000 de țigarete, o parte dintre ele fiind ascunsă în cutii de pufuleți.

Potrivit Serviciului Vamal, în toate aceste trei cazuri, țigările urmau să fie vândute pe piața neagră din UE.

Conform procedurii, produsele din tutun au fost ridicate și transmise serviciilor specializate în vederea întreprinderii măsurilor legale ce se impun, inclusiv aplicarea amenzilor prevăzute de legislație.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării