main logo
8640

Cine este vânzătoarea care a umilit un hoț, făcându-l să fugă de frică

Hoţ cu ghinion. Un bărbat a încercat să sperie o vânzătoare cu un pistol, dar nu a reuşit.

Cine este vânzătoarea care a umilit un hoț, făcându-l să fugă de frică

O vânzătoare din Hâncești s-a luptat cu hoțul care a vrut să jefuiască magazinul în care lucra. Bărbatul a refuzat sa achite cumpărăturile în valoare de 285 de lei și a amenințat-o cu un pistol pneumatic, transmite Știri.md cu referire la protv.md.

Femeia nu s-a pierdut cu firea, i-a smuls arma timp în care hoțul a luat-o la fugă.

Hoțul a intrat în magazin în jurul orei 15. A văzut că mai sunt cumpărători așa că a tras de timp până a rămas doar el cu vânzătoarea. A ales mai multe produse până și-a umplut o pungă.

Ludmila Andronic, vânzătoare: „Sacoșa am pus-o aici, când să plătească i-am spus suma. Când a auzit de plată, a scos de la brâu pistolul și mi l-a pus în față, aici”.  

Femeia spune că deși pistolul arata ca unul real, nu s-a pierdut cu firea. Imediat și-a făcut în minte un plan de apărare. Femeia în vârstă de 42 de ani a luptat cu individul trecut de 50 și cu o înălțime de aproape 1,70.

Ludmila Andronic, vânzătoare: „Am ferit capul, m-am dus după frigider, l-am înșfăcat. I-am zis, vrei să mă împuști, hai împușca-mă. I-am smuls pistolul. L-am apucat așa că să-l închid în magazin. Așa de tare m-am enervat pe el”.

Individul a împins-o cu putere, iar femeia a căzut. Acesta a profitat de moment și a rupt-o la fugă, lăsând pungă cu produse în magazin.

Ludmila Andronic, vânzătoare: „Chiar atunci trecea mașina poliției și eu am strigat să oprească. Nu l-am găsit atunci însă”.

După ce a realizat cele întâmplate, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru a se liniști în urma șocului. După incident magazinul și-a reluat activitatea conform programului.

Ludmila Andronic, vânzătoare: „Mi s-a ridicat tensiunea și acum tremur toată, îmi este rău. Atunci nu mi-am dat seama. Azi deja mă gândesc cum am putut așa să procedez”.  

Atacatorul a fost prins, iar femeia a fost azi la poliție să-l identifice. Spune că nu-i va uită privirea prea curând.

Ludmila Andronic, vânzătoare: „N-am să-l uit toată viață mea, ochii scoși din orbită. Îl cunosc dintr-o sută. Astăzi am aflat de la poliție că aceste lucruri au fost furate. Am înțeles că a mai făcut pușcărie”.  

Vânzătoarea lucrează în acest magazin din Hâncești de peste 10 ani. Proprietarul spune că nu va lasa curajul femeii nerăsplătit.

Ion Pamfil, proprietar: „M-a șocat cum a procedat. Mă mândresc, va fi ca exemplu la mulți vânzători. O să o stimulăm neapărat”.

În magazin sunt două camere de supraveghere, însă acestea nu funcționau în momentul atacului. Acum proprietarul magazinului spune că le va repara și va mai instala una și afară. Poliția din Hâncești a reținut atacatorul pentru 72 de ore și urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării