main logo
1154

Harunjen i-a cerut lui Năstase să-și retragă denunțul: A fost o ofensă

Eduard Harunjen i-a cerut ministrului de Interne, Andrei Năstase, să-și retragă denunțul pe care l-a scris în privința lui și l-a înaintat Consiliului Superior al Procurorilor, cerând ca Harunjen să fie tras la răspundere penală pentru mai multe ilegalități.

Harunjen i-a cerut lui Năstase să-și retragă denunțul: A fost o ofensă

„Harunjen a încercat să obțină de la mine retragerea acestui denunț. A fost o ofensă. M-a contactat prin intermediul unui coleg de-al său. Eu nu negociez cu bandiții și cu criminalii”, a declarat Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

Politicianul afirmă că nu va ceda și chiar va continua să scrie alte denunțuri cu noi acuzații pe numele lui Harunjen.

„Sunt sigur că vine ziua când se va produce totuși ancheta aceasta”, a spus Năstase cu referire la cercetarea penală a lui Eduard Harunjen.

Ieri, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat sesizarea lui Andrei Năstase și a decis să remită procurorilor materialele ce vizează acuzațiile de uzurpare a puterii în stat, pentru ca acestea să fie examinate în cadrul unui proces penal inițiat încă la 20 iunie. 

În acest proces, sunt cercetate acuzațiile aduse de Năstase judecătorilor Curții Constituționale și deputatului Vladimir Plahotniuc care „ar fi acționat concertat” și au uzurpat puterea de stat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării