main logo
780

Grădiniţa din satul Băneştii Noi este de nerecunoscut, după ce a fost renovată complet

Grădiniţa din satul Băneştii Noi, raionul Teleneşti, este de nerecunoscut, după ce a fost renovată complet.

Grădiniţa din satul Băneştii Noi a fost renovată complet

Vechea sobă, care emana mai mult fum decât căldură, a fost înlocuită cu un sistem modern de termoficare, transmite Știri.md cu referire la canal2.md.

La fel şi blocul alimentar e parcă altul. Lucrările de reparaţie au costat 1,7 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul de stat.

După reparaţie, grădiniţa din Brăneştii Noi, Teleneşti, este de nerecunoscut – cu sistem de încălzire modern, bucătărie şi dormitoare cu mobilier nou-nouţ.

„Au fost condiţii grele, se încălzeau doar sălile de grupă de la sobă şi depozitele, blocul alimentar nu corespundeau cerinţelor impuse de ANSA. Astăzi, avem un alt mediu, un mediu plăcut, o atmosferă caldă. Mulţumim tuturor care au investit în aceşti copii, în grădiniţa noastră, în viitorul ţării noastre”, a comunicat directoarea grădiniţei „Ghiocel”, Ana Hapuna.

Părinţii spun că sunt încântaţi de noile condiţii din grădiniţă.

„E foarte frumos cum au făcut acum şi suntem foarte bucuroşi. Suntem foarte mulţumiţi pentru că copiii noştri au o grădiniţă foarte frumoasă”.

„Iarna era frig, sobele erau ca sobele de la ţară, dar astăzi suntem foarte mulţumiţi pentru că s-au făcut condiţii foarte bune”.

Primarul localităţii spune că nu ar fi făcut faţă cheltuielor pentru reparaţie fără ajutorul Guvernului.

„A fost elaborat proiectul tehnic cu vreo doi ani în urmă, dar din motive de lipsă de surse financiare, nu am avut posibilităţi ca să executăm acele lucrări. Grădiniţa a activat, ea nu a fost închisă, a activat în condiţiile celea care erau, dar erau condiţii absolut neadecvate. Mulţumim foarte mult Guvernului”, a declarat primarul localităţii Băneştii Noi, Teleneşti, Vasile Popovici.

Printre cei care au venit la inaugurarea grădiniţei a fost şi deputatul Angel Agache.

„Simt că s-au investit nu doar reusurse financiare, dar şi mult suflet. Sper ca ghioceii, care îşi vor petrece în mare parte timpul aici, să aibă clipe frumoase şi această senzaţie de sărbătoare care am reuşit să le o creem, să o trăiască în fiecare zi”, a spus deputatul PDM, Angel Agache.

Grădiniţa Ghiocel din satul Băneştii Noi, raionul Teleneşti, este frecventată de 60 de copii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării