main logo
434

Fiodor Ghelici: Cetățenii moldoveni sunt nedreptățiți peste hotare

Cetățenii moldoveni sunt nedreptățiți în afara hotarelor țării. Aceștia sunt discriminați, devin jertfele schemelor de corupție și sunt lipsiți de dreptul la un proces de judecată echitabil. Este declarația activistului civic Fiodor Ghelici.

Fiodor Ghelici: Cetățenii moldoveni sunt nedreptățiți peste hotare

Într-o conferință de presă la IPN, Fiodor Ghelici a relatat cazul unei femei condamnate în Federația Rusă la trei ani de închisoare pentru escrocherie. Activistul susține că femeia este nevinovată și că există probe concludente în acest sens, transmite Știri.md.

Femeia a mers în Rusia, împreună cu concubinul, să muncească pe șantier. Aceasta a fost acuzată că a mințit un bătrân, căruia i-ar fi vândut pretinse bijuterii din aur, care, de fapt, nu erau din metal prețios. Fiodor Ghelici spune că înregistrarea audio a unei discuții a avocatului inculpatei cu victima demonstrează că cea care i-a vândut bijuteriile este de fapt altă persoană și că bătrânul a acceptat să facă orice depoziții doar ca să fie despăgubit.

Concubinul femeii a relatat că a fost sunat de un polițist care i-a cerut să-i comunice unde se află, sub pretextul că ar fi lovit o mașină și e nevoie de investigații. A doua zi, poliția a venit la locul aflării cuplului și au arestat-o pe femeie, fără să ofere informații.

Fiica femeii condamnate, Vera Daicu, a mers la Kursk pentru a-și vedea mama, dar anchetatorul i-a spus că întrevederile vor fi permise doar atunci când inculpata își va recunoaște vina.

În iulie 2018, femeia a fost condamnată la trei ani de închisoare. La demersul avocaților, s-a decis ca pedeapsa să fie calculată din momentul reținerii, din noiembrie 2017.

Rudele femeii spun că s-au adresat președintelui pentru ajutor, dar acesta le-a răspuns că nu ține de competența sa.

Fiodor Ghelici s-a angajat să facă un demers la Curtea Supremă din Rusia, la care va anexa și probe care demonstrează nevinovăția femeii. Activistul a relatat și alte cazuri, când moldovenilor li s-au cerut bani pentru a închide dosare penale fabricate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării