main logo
1072

După pauza de 2 ani, la Palatul Naţional Nicolae Sulac a răsunat muzică

La Palatul Naţional "Nicolae Sulac" a răsunat din nou muzică. După o pauză de aproape doi ani, provocată de pandemie, Orchestra "Lăutarii" în frunte cu Nicole Botgros, dar şi alţi artişti îndrăgiţi au cântat pentru public.

După pauza de 2 ani, la Palatul Naţional Nicolae Sulac a răsunat muzică

Din cauza pandemiei, sala nu a fost arhiplină așa cum se întâmpla în anii precedenți, iar spectatorii au purtat măşti de protecţie. Pe lângă asta, la intrare, oamenii au prezentat certificatul de vaccinare, rezultatul negativ al unui test antigen sau PCR, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

"Cei care nu au avut posibilitatea au posibilitatea să o facă aici, la parterul Palatului Naţional, unde avem instalat un laborator mobil.", a declarat Andrei Locoman, directorul Palatului Naţional "Nicolae Sulac". 

Toate aceste proceduri însă nu i-au împiedicat pe spectatori să se bucure de concert.

"Nu numai dor, era o durere sufletească să nu mai putem vedea un concert pe viu. Privim pe internet videoclipuri, dar un concert în direct ne dă atâtea emoţii".

"Mi-au făcut copiii un cadou şi ne bucurăm foarte mult, le dorim sănătate. - Ce emoţii aţi trăit? - Foarte mari, foarte mari".

"Vreo doi ani, din cauza pandemiei, nu am mers pe la concerte. Nişte emoţii foarte mari. Să trăiască "Lăutarii"!"

Artiștii au spus că au dus dorul aplauzelor din partea publicului.

"Am foarte mari emoţii. Suntem ca la un examen de stat, parcă am venit să dau specialitatea din nou. Un an şi ceva, aproape doi ani nu am ieşit în faţa publicului", a declarat Nicolae Botgros, directorul artistic și prim-dirijorul Orchestrei "Lăutarii".

"Orice artist are menirea de a ajunge în scenă cât mai des, să aibă contact cu publicul. Ce-i drept, în ultimii doi ani am avut cam puţine ocazii de a fi în contact cu publicul, dar s-a iscat astăzi aşa o şansă şi chiar dacă sunt restricţii, decât deloc, tot e bine", a declarat Corneliu Botgros, violonist, Orchestra "Lăutarii".

"Ne era dor de public, ne era dor de aplauze, ne era dor de un spectacol aşa cum se fac la Palatul Naţional, spectacole mari şi frumoase", a declarat Ion Paladi, solistul Orchestrei Naționale "Lăutarii".

De la concert a lipsit însă solista Lidia Bejenaru, care a murit din cauza unei boli incurabile. În amintirea ei s-a ţinut un moment de reculegere.

"Pentru ea s-a stins lumina reflectoarelor, s-a oprit timpul în loc, dar nu şi dragostea noastră pentru melodiile şi pentru vocea-i inconfundabilă".

Spectacolul „Vă cântăm din nou cu drag” a deschis cea de-a XXVII-a stagiune la Palatul Naţional.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării