main logo
17399

Doliu la universitatea în care a învățat studenta găsită moartă în Chișinău

Doliu la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. O studentă a anului II de studii, a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, a trecut în neființă.

Doliu la universitatea în care a învățat studenta găsită moartăFoto: Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă

"Întreaga comunitate academică a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău își exprimă profunda îndurerare în legătură cu trecerea subită în neființă a Elenei Cojocaru", se arată într-un mesaj postat pe rețelele sociale, transmite Știri.md.

O "fire pozitivă și vivace", așa este caracterizată regretabila studentă de cei care au cunoscut-o.

"În aceste momente cumplite și sumbre, aducem sincere condoleanțe familiei profund îndurerate și tuturor celor care au cunoscut-o pe Elena, o studentă cu rezultate academice remarcabile, o fire pozitivă și vivace", scrie în mesaj.

Știri.md amintește că, pe 3 aprilie, cadavrul unei tinere a fost găsit într-un apartament din sectorul Râșcani.

Tânăra avea 25 de ani și era studentă. Conform examinării de către medicul legist, urme de moarte violentă pe cadavru nu au fost depistate. 

Cadavrul a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei medico-legale și pentru a se stabili cauza decesului.

Pe caz a fost inițiată o anchetă. Politiștii urmează să stabilească toate circumstanțele.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării