main logo
3610

Cum a reușit un ucrainean să ajungă clandestin din Moldova în România

În urma informațiilor furnizate de către populația locală, precum că unele persoane s-ar fi interesat cum să ajungă clandestin în România, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni au acționat în zona de responsabilitate pentru a depista și reține doi suspecți.

Cum a reușit un ucrainean să ajungă clandestin din Moldova în RomâniaFoto: border.gov.md

Prin urmare, polițiștii de frontieră au oprit în apropiere de râul Prut un autoturism, la volanul căruia a fost legitimat un cetățean moldovean de 39 de ani. În același timp, a doua persoană a reușit să treacă râul Prut, în România, transmite Știri.md.

Cu ajutorul dronei, patrula Poliției de Frontieră a observat pe malul românesc al Prutului o saltea gonflabilă, iar la verificarea pe partea moldovenească a fost depistată o pompă. 

În fapt, operativ a avut loc schimbul de informații cu autoritățile de frontieră române, care au depistat persoana, identificată ca cetățean al Ucrainei.

În continuare, cercetările pe caz continuă în comun în vederea elucidării tuturor circumstanțelor, dar și menținerii securității la frontiera comună.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării