main logo
426

Copiii cu cerințe speciale vor primi gadgeturi cu softuri utile

300 de tablete și 100 de laptopuri destinate copiilor cu cerințe educaționale speciale vor fi dotate cu softuri specializate, prin intermediul proiectului „Reforma educației în Moldova” (PRIM).

Copiii cu cerințe speciale vor primi gadgeturi cu softuri utile

Unsprezece aplicații care vor facilita procesul educațional incluziv urmează să fie instalate până la sfârșitul lunii curente, transmite Știri.md.

Ulterior, tehnica gata pentru utilizare va fi distribuită în cele 100 de Centre de Resurse pentru Educația Incluzivă din țară, până la sfârșitul anului curent, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării într-un comunicat de presă citat de IPN.

Reprezentanții Serviciilor de Asistență Psihopedagogică și reprezentanții Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică vor primi instruire online privind utilizarea acestui echipament din punct de vedere didactic.

Softurile vor contribui la dezvoltarea gândirii și stimularea atenției, dezvoltarea capacităților de lectură, scriere, atât în română, cât și în rusă, convertirea textelor în format audio și alte modalități de predare/învățare necesare în cazul elevilor cu cerințe speciale, precizează comunicatul de presă.

Achiziționarea softurilor lor s-a realizat cu suportul financiar al Băncii Mondiale.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – aprilie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.

Prin intermediul PRIM au fost procurate și alte echipamente IT necesare copiilor cu dizabilități.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării