Copiii din Chișinău sunt așteptați într-o grădiniță nouă
Primăria Chișinău a deschis un bloc nou al Grădiniței nr. 54, sectorul Buiucani, din strada Ion Creangă, 4.

La inaugurarea grădiniței a fost prezent și primarul Chișinăului, Ion Ceban, care a mărturisit că este vorba de reabilitarea și deschiderea unui bloc nou cu o capacitate de trei grupe pentru 90 de copii, transmite Știri.md.
Ion Ceban a anunțat că la această etapă se desfășoară înscrierea și integrarea copiilor.
''În blocul reabilitat și deschis astăzi a fost Grădinița nr. 18, care a fost închisă acum 20 de ani. Am luat decizia ca Grădinița nr. 54 să fie extinsă, deoarece numărul cererilor este foarte mare''.
Pe parcursul anilor 2021-2022, din bugetul municipal, pentru lucrările de reparație și de amenajare, dotarea cu mobilier, inventar, utilaj, tehnică, au fost alocați peste opt milioane de lei.
Astfel, lucrările au presupus:
Reproiectarea instituției, conform cerințelor „Regulamentului sanitar pentru instituțiile de educație timpurie”;
Efectuarea lucrărilor de reparație capitală și amenajarea teritoriului;
Dotarea instituției cu mobilier, inventar moale, utilaj tehnologic și toate cele necesare pentru buna funcționare a instituțiilor.
În total, Grădinița nr. 54 va fi frecventată de 200 de copii.