main logo
717

Chiril Moțpan: Fiecare a patra persoană ajunsă la închisoare este o victimă a fostei guvernări

Fiecare a patra persoană ajunsă la închisoare este o victimă a fostei guvernări, susține șeful comisiei parlamentare pentru securitate.

Moțpan: Fiecare a patra persoană din pușcărie, victima fostei guvernări

După o lună de activitate în legislativ, astăzi, Chiril Moțpan a ieșit în față presei și a spus că, potrivit unor surse numărul interceptărilor telefonice ar fi de patru ori mai mare decât în statele europene, transmite Știri.md cu referire la Protv.md.

“Cam 25-30 % din cei care se află în penitenciare sunt nevinovați. Ei au fost băgați acolo că să li se ia afacerile,” a menționat Moțpan.

Moțpan face referire la fosta guvernare care, potrivit lui, ar fi folosit Administrația Națională a Penitenciarelor ca să își dea la o parte rivalii politici. 

Democrații nu au răspuns la telefon pentru o reacție. 

Deocamdată nu am obținut un comentariu nici de la conducerea penitenciarelor. La capitolul pușcărie, șeful comisiei parlamentare a vorbit și despre condițiile proaste din celule. Acesta spune că 80 la sută din încăperile închisorilor sunt într-o stare proastă și trebuie reparate.

“Am aflat că acolo sunt spații ascunse unde erau duși deținuții cu avocații lor și erau monitorizați și asta ne îndeamnă să facem un apel către ministra Stamate să facă ordine.“

Subiectul interceptărilor telefonice a fost dezbătut în activitatea comisiei. Deputatul spune că trebuie schimbat mecanismul de autorizare a interceptărilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării