main logo
1449

Care sunt cele șapte ingrediente ce pot înlocui zahărul în deserturi

Să aflăm care sunt ingredientele extraordinare, ideale pentru a înlocui zahărul în deserturi.

Care sunt cele șapte ingrediente ce pot înlocui zahărul în deserturi

O cină cu prietenii se termină, întotdeauna, cu un desert dulce și delicios. Dar, deși deserturile sevite în compania prietenilor sunt mai bune, trebuie să fim mereu atenți la cantitatea de zahăr, pe care o ingerăm, transmite Știri.md cu referire la dcnews.ro.

Nu verificăm întotdeauna câte lingurițe de zahăr folosim în prăjiturile și creme de casă. Dacă depășim cantitatea de zahăr, consecințele nu vor întârzia să apară, iar depunerile de grăsime ar putea crește riscul de  boli cardiace sau diabet.

Dar există câteva alternative dulci, cu conținut scăzut de calorii, care pot fi folosite în rețete. Și nu vorbim despre stevie sau miere.

Când facem acasă deserturi, putem folosi și alte ingrediente în loc de zahăr, care care conține aproape 400 de calorii la 100 grame și are un indice glicemic de aproximativ 65.

Multe gospodine folosesc miere pentru a îndulci băuturile calde sau deserturile. Dar, din punct de vedere al caloriilor, nu este o diferență mare. În plus, mierea ar putea afecta pregătirea deserturilor care trebuie să dospească.

Alte gospodine folosesc stevie, un  îndulcitor  natural  extras din frunzele plantei cu același nume. Stevia are puține calorii, dar ar putea avea efecte laxative. Are un indice glicemic de zero și puțini carbohidrați.


Pentru a îndulci un desert, putem folosi eritritol, care are un gust foarte asemănător zahărului clasic. Eritriolul este ideal pentru persoanele care țin o dietă, care au diabet și care nu vor să renunțe la un desert dulce, fără a mări nivelul zaharului din sânge.

Siropul de orez, fără fructoză și gluten, este ideal pentru cei care urmează o dietă vegană. Se obține cu amidonul cerealelor. Se poate adăuga în ceaiurile de plante, clătite și budinci. Puteți înlocui 100 de grame de zahăr cu 130 grame de de sirop.

Malțul provine din germinarea cerealelor. Îl putem  adăugăm în aluatul pentru prăjituri și tarte, pentru a  favoriza dospirea. Trebuie să folosim cu 50% mai mult malț decât zahăr alb pentru a face biscuiți, creme și înghețate perfecte.

De asemenea, putem opta pentru curmale, atunci când facem deserturi. Curmalele se pun la înmuiat și vom obține un sirop  dulce. În plus, curmalele se pot zdrobi și transforma într-un piure, care poate fi adăugat în aluatul pentru deserturi. 

Deserturile noastre vor fi excepționale dacă adăugăm în aluat o banană. Banana coaptă și dulce poate fi pasată și introdusă în aluat. Este  hrănitoare, săracă în calorii și poate înlocui parțial și  grăsimea din prăjituri. 

 

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării