Bibliotecile, piloni ai rezilienței: O conferință, la Chișinău
Pe 17 ianuarie, Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova organizează conferința anuală cu tema „Rolul bibliotecilor în prevenirea și gestionarea crizelor”, desfășurată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, începând cu ora 10:00.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va aduce împreună specialiști din domeniul biblioteconomic, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, experți în educația comunitară și factori de decizie, subliniind rolul bibliotecilor în sprijinirea rezilienței comunitare, transmite Știri.md.
„În contextul crizelor economice, sociale, climatice și sanitare, bibliotecile devin centre esențiale pentru acces la informație, educație comunitară și sprijin socio-economic. Conferința va evidenția cum aceste instituții pot contribui la prevenirea și gestionarea situațiilor de criză prin soluții inovatoare și colaborări interinstituționale”, anunță organizatorii.
Participanții vor avea ocazia să afle despre educația pentru prevenirea dezastrelor, exemple de succes din activitatea bibliotecilor în consolidarea rezilienței comunitare, dar și despre practicile eficiente de comunicare și intervenție în situații de urgență.
„Comunitățile informate sunt mai bine pregătite să anticipeze și să răspundă provocărilor. Prin această conferință, dorim să împărtășim bune practici și să consolidăm parteneriatele între biblioteci și alte instituții, oferind sprijin constant comunităților, indiferent de dificultățile cu care se confruntă”, a declarat Elena Pintilei, președintele Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova.
Evenimentul este parte a proiectului „Reducerea vulnerabilității la riscurile de dezastre și consolidarea rezilienței socio-economice în Moldova”, finanțat de Agence Française de Développement (AFD) și implementat de consorțiul STRIVE: Acted, Bibliothèques Sans Frontières și Reach, în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova.